Administrație
VIDEO: Flori pentru doamnele din Consiliul Județean, înainte de începutul ședinței ordinare
După participarea de aseară la spectacolele organizate de Consiliul Județean în cinstea Dragobetelui, președintele Petre Emanoil Neagu a venit astăzi la serviciu cu un braț de flori. Nu și-a propus să cucerească inimi, ci să ofere reprezentantelor sexului frumos din deliberativul județean câte o floare, cu ocazia Mărțișorului care va fi celebrat marți.
Ședința ordinară a lunii februarie s-a desfășurat fără emoții, toate cele 23 de proiecte de hotărâre, printre care salvarea de la faliment a Căminului pentru Persoane Vârstnice de la Vintilă Vodă, prin alocarea unei sume de bani. Ca o completare la proiectul de hotărâre, consilierul județean PNL Raul Florescu a propus ca acest așezământ să fie preluat de către DGASPC Buzău, pentru a scăpa de incertitudinea care planează asupra finanțării acestuia.
În finalul ședinței, președintele Neagu a reiterat afirmația că instituția pe care o conduce nu are niciun fel de atribuție în problema transportului de a Mărăcineni. El a mai afirmat că maternitatea de pe strada Victoriei va fi deschisă în perioada imediat următoare și a dat asigurări că aceasta va funcționa exclusiv cu aparatură medicală nouă.
https://youtu.be/QKHWVB8z8S8