VIDEO: Femeie spulberată pe trecerea de pietoni de la Kaufland | Fiica ei a reușit să se salveze la timp
O femeie în vârstă de 62 de ani a fost accidentată, duminică după-amiază, pe o trecere de pietoni din zona Kaufland, de o mașină la volanul căreia se afla un buzoian în vârstă de 76 de ani. Accidentul se produce la nici o săptămână de la teribilul accident în care o altă femeie a fost spulberată de un BMW pe o trecere de pietoni situată la 100 de metri distanță.
Conform datelor obținute la fața locului, buzoianul conducea un autoturism Opel pe banda întâi în momentul în care a acroșat, pe trecerea de pietoni, o femeie care se angajase regulamentar în traversarea străzii. Fiica acesteia, care o însoțea, a reușit să se salveze la timp, însă buzoianca de 62 de ani a fost luată pe capotă și proiectată pe asfalt. Ea a fost preluată conștientă și transportată cu o ambulanță la spital, având leziuni în zona memrelor inferioare.
Șoferul a declarat că nu le-a văzut pe cele două femei care traversau din cauza unei mașini care a oprit pe banda a doua pentru a le acorda prioritate. El a mai precizat că se întorcea tocmai de la Botoșani și că se simțea obosit.
„A luat-o de lângă mine. Dacă nu eram atentă, aș fi fost lovită și eu. Nu știu unde se uita șoferul, dar e clar că nu ne-a văzut. Omul a spus că era obosit, că a condus tocmai de la Botoșani, de parcă asta ar fi o scuză.”, a declarat fiica victimei.
Evenimentul de astăzi reprezintă cel de-al doilea accident pe o trecere de pietoni din zona Kaufland. În urmă cu nici o săptămână, o femeie de 51 de ani a fost accidentată grav pe terecerea de pietoni situată la o sută de metri mai în față. Atunci, vinovat de producerea accidentului se făcea un tânăr de 23 de ani.
21 August 2017?????
Mâine mai e programat vreun accident????!!!!
Exact asac fac toți uni opresc și celalalt ocolește pe cel oprit și intra direct în om
3 treceri de pietoni pe Frasinet…..de la Carrfour la biserica Sf.Stefan si o groaza de accidente pt ca soferii nu dau prioritate pietonilor care se afla in dreptul trecerii pt pietoni…..lucru care se intampla de ani de zile….poate un accident în fiecare zi….si o sa observe cineva……oare cine o sa fie următoarea victimă?