Buzoianca Dora Gaitanovici a ajuns în finala Eurovision
Buzoianca Dora Gaitanovici s-a calificat, duminică, în finala Selecției Naționale Eurovision, fiind una dintre câștigătoarele semifinalei de la Sighișoara alături de The HUMANS și Teodora Dinu.
Finala Selecţiei Naţionale Eurovision este programată pe 25 februarie, la Sala Polivalentă din Bucureşti iar concursul Eurovision va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.
Juriul semifinalei a fost alcătuit din Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă. Pe 25 februarie, la Finala Selecției Naționale de la Sala Polivalentă, reprezentantul României pentru scena din Lisabona va fi ales de public din cele 15 piese rămase în concurs.
În 2016, buzoianul Georgian Mărgărit și trupa Vanotek reușeau să ajungă în Selecția Națională Eurovision. Ei s-au clasat însă pe locul secund, în spatele lui Ovidiu Anton, cel care a și reprezentat România în finala de la Stockholm.
Felicitări ! Succes ,în continuare !
Păcat că la eurovision nu sunt șanse prea mari cu limba română. O sa câștige cineva cu melodia in engleza probabil. Oricum frumoasă voce Dora.