Încep lucrările de proiectare a primelor tronsoane de drum expres Ploiesti – Buzău şi Buzău – Focşani. Ieri, reprezentanții firmei de proiectare s-au întâlnit cu autoritățile buzoiene, unde au prezentat soluțiile găsite pentru construirea celor două tronsoane. Lucrările ar putea începe însă de abia peste trei ani şi s-ar putea finaliza în 2025.
Reprezentanții firmei Consitrans, societatea care realizează studiul de fezabilitate al tronsoanelor de drum expres Ploiești – Buzău și Buzău – Focșani, au prezentat, luni, la sediul Consiliului Județean, soluțiile identificate pentru construirea celor două tronsoane.
În județul Buzău, tronsonul Ploiești – Buzău va străbate extravilanul comunelor Săhăteni – Pietroasele – Stâlpu – Costești și va trece la est de municipiul Buzău, spre Vadu Pașii.
Exită două variante de trecere peste râul Buzău, la est de municipiu. Tronsonul Buzău – Focșani, în județul Buzău, va traversa extravilanul comunelor Vadu Pașii, Cochirleanca, Ziduri, Valea Râmnicului și va trece prin estul orasului Rm. Sărat.
Durata serviciilor de proiectare este de 24 luni de la data de începere a contractului, respectiv noiembrie 2018. Sursa de finanţare a contractelor ar putea fi, atat Uniunea Europeană, cat şi bugetul de stat.
Prețul pentru construirea unui kilometru de șosea expres nu este mult mai ieftină decât unul de autostradă, ajungând la 80% – 90% din prețul acesteia.
Greu de inteles de ce se stabilesc termene asa de largi- lalaiala cum se spune- ( 24 luni proiectare , vor urma apoi contestatii la contractul de constructie etc ); deasemenea de ce nu e autostrada avind in vedere importanta deosebita ( uneste Modova de Bucuresti) si traficul ridicat; ar trebui niste actiuni de protest hotarite