„Cascadă” de radare ale poliției pe drumurile din Buzău. La ce trebuie să fie atenți șoferii
Poliţiştii rutieri atrag atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie. În cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru prevenirea accidentelor ce se pot produce din cauza vitezei, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni şi au aplicat aproximativ 500 de sancţiuni contravenţionale.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au acţionat cu prioritate pe sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, utilizând aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor amplasate în sistem „cascadă”.
Nu mai puțin de 15 aparate radar au fost puse în funcțiune pentru a-i depista pe șoferii care apasă prea mult pedala de accelerație. Poliţiştii au constatat 5 infracţiuni şi au aplicat 473 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 77.919 lei.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 17 permise în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care 12 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, două pentru depăşiri neregulamentare şi trei pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.