Știrile zilei

A doua zi de percheziții la Buzău / Ce infracțiuni sunt vizate astăzi

După ce procurorii i-au luat joi la bani mărunți pe evazioniștii din Buzău și alte șase județe, vineri a venit rândul tăietorilor de arbori să cadă în plasa polițiștilor. Zece pecheziții la persoane bănuite de tăierele ilegală de arbori, furt și tăinuire au avut loc vineri dimineață la Breaza și Năeni.retrocedări-ilegale-păduri
„La data de 24 iulie, 50 de poliţiştii ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, împreună cu specialişti silvici din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani, efectuează 10 percheziţii, pe raza judeţului Buzău.
Activităţile se desfăşoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
Sunt vizate 13 persoane bănuite că, în perioada 2014 – 2015, ar fi comis delicte silvice, care au prejudiciat fondul forestier.” se arată în comunicatul IPJ Buzău.
La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău vor fi conduse 13 persoane, care sunt cercetate pentru tăiere ilegală de arbori, furt de arbori, complicitate la cele două infracţiuni şi tăinuire. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 107.000 de lei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!