Din Buzău

A murit la 32 de ani, într-un mod care depășește orice închipuire

Ionuț Costache se deplasa cu bicicleta pe un drum județean din comuna Poșta Câlnău, atunci când s-a dezechilibrat, s-a lovit de tubulfantana unei fântâni și a plonjat în gol 17 metri, în apa rece ca gheața. Tânărul n-a avut nicio șansă de supraviețuire.
Nenorocirea s-a produs sâmbătă, în localitatea Sudiți din Poșta Câlnău. Pompierii au fost alertați de o femeie care, trecând prin zonă, a zărit o bicicletă rezemată de colacul fântânii și un cadavru pe suprafața apei. Imediat, salvatorii ISU au ajuns la locul indicat și au descoperit trupul unui bărbat de aproximativ 30 de ani.
Dacă inițial fusese luată în calcul și varianta unei sinucideri, mai târziu s-a stabilit că moartea tânărului a fost, de fapt, un cumplit accident. Mai exact, oamenii legii sunt de părere că Ionuț se deplasa pe DJ220, din Zărnești către Poșta Câlnău, atunci când, efectuând un viraj la dreapta, s-a dezechilibrat și a căzut în Decesfântâna adâncă de 17 metri. Dacă nu s-ar fi lovit puternic de tubul fântânii, tânărul ar fi murit probabil din cauza temperaturii scăzute a apei.
Cadavrul a fost transportat la morga SML Buzău, în vederea efectuării necropsiei, în timp ce polițiștii au deschis o anchetă, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!