Știrile zilei

Agenți de pază din Buzău, găsiți beți sau dormind în post!

Au fost vizate școli, staţii PECO şi GPL, unităţi sanitare, cazinouri şi alte societăţi comerciale.

În noaptea de 24 spre 25 octombrie, între orele 23.00 – 03.00 a fost organizată la nivelul judeţului o acţiune pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin în baza fişei postului.

Poliţiştii au efectuat controale la 122 de obiective (unităţi de învăţământ, staţii PECO şi GPL, unităţi sanitare, cazinouri şi alte societăţi comerciale), unde au fost găsiţi 136 de agenţi de pază, iar împotriva a 19 dintre aceştia a fost luată măsura sancţionării contravenţionale pentru abateri comise la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Unul dintre cei amendaţi a fost depistat de poliţişti în timp ce dormea în autovehiculul personal, parcat în incinta obiectivului de a cărui securitate ar fi trebuit să răspundă în acea noapte.

Un alt agent de pază a fost sancţionat de poliţişti după ce a fost depistat băut în timpul serviciului, aparatul etilotest indicând o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii anunță că vor continua activităţile în acest domeniu, pentru asigurarea unui climat de siguranţă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button