Politică

ANALIZĂ: Activitatea parlamentarilor buzoieni, între muțenie și limbariță

O analiză realizată la mai bine de un an de la preluarea mandatului arată că parlamentarii buzoieni s-au întrecut în declarații politice, luări de cuvânt și propuneriCiolacu_Ion_Marcel legislative. Unii au vorbit mult, în timp ce alții n-au avut curajul să deschidă gura de la tribuna Parlamentului. Cel mai harnic este UNPR-istul Eugen Nicolicea, în timp ce Gheorghe Coman și-a câștigat supranumele de „parlamentarul mut” al Buzăului.

„Campionul absolut” al propunerilor legislative în plenul Camerei Deputaților este social-democratul Marcel Ciolacu, cel care a inițiat și semnat nu mai puțin de 23 proiecte legislative. Ciolacu a vorbit la microfonul Parlamentului de 8 ori, la fel ca deputații Petre Roman sau Mihai Sturzu.

Secretarul Camerei Deputaților,  Eugen Nicolicea a luat cuvântul în plenul reunit de 32 de ori și a înaintat colegilor 10 propuneri legislative.

  • Un alt parlamentar buzoian cu chef de vorbă a fost anul trecut deputatul PDL,preda cezar Cezar Preda, care a luat cuvântul de  30 de ori. El este parlamentarul care ”s-a certat” de cele mai multe ori cu aleșii USL, depunând împotriva acestora 9 moțiuni.

Parlamentarii Victor și Adrian Mocanu, tată și fiu trimiși de către PSD să-i reprezinte pe buzoieni, au vorbit și ei de câte 10 ori în fața colegilor.  Adunând intervențiile și declarațiile politice ale lui Adrian Mocanu, ajungem la cifra 23.

  • Tot la capitolul „parlamentari activi”, îl reținem și pe liberalul Erland Cocei. Acesta a acaparat microfonul Camerei de 29 de ori și a adresat demnitarilor 16 întrebări.

Având experiența a două mandate de parlamentar, deputatul George Scutaru a luat cuvântul de 15 ori,  și a  formulat 24 de întrebări și Nicolicea_Eugeninterpelări.

Ceva mai activ a fost deputatul Titi Holban, în dreptul căruia site-ul Camerei Deputaților notează  27 de luări de cuvânt, 23 de declarații politice și 10 propuneri legislative.

  • Recent trecut la UNPR, senatorul Constantin Popa a contribuit și el la formularea a  8 inițiative legislative. A vorbit în plen de 8 ori și a făcut 2 declaratii politice. De altfel, Popa este alesul ale cărui inițiative legislative, cunoscute pentru ”prospețimea ideilor”,  au ținut capul de afiș al dezbaterilor publice.  Dintre acestea, reținem propunerea potrivit căreia părinții elevilor din învățământul preuniversitar vor avea liber în prima zi de școală și legea prin care banii constantin-popa_jurnalonline_info_vor fi scoși din piață, pentru a lăsa loc plăților electronice.

Membru al cabinetului Ponta, senatorul Eugen Teodorovici nu prea și-a făcut timp să treacă pe la Senat, el fiind mai tot timpul ocupat cu treburi la Ministerul Fondurilor Europene. Aceta a inițiat doar  2 propuneri legislative și a luat o singură dată cuvântul în plen.

 

„Parlamentarul mut” al Buzăului, Gheorghe Coman, a mers  în plenul Camerei doar să asculte ce au de spus colegii.  El nu a luat nici măcar o dată cuvântul în ședință, singura dată când a deschis gura în Parlament fiind atunci când a depus  jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor, în gherghecoman-1387540659şedinţă solemnă.

 

  • Potrivit site-ului Camerei Deputaților, Coman este alesul buzoian cu cea mai redusă activitate parlamentară. El a stabilit un record negativ, vorbind într-un an doar 35 de secunde, atât cât a durat depunerea jurământului.
  • În prezent, Gheorghe Coman se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde ispășește o pedeapsă cu închisoarea de 1 an, pentru fapte de corupție.

În comparaţie cu Roberta Anastase,  actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a vorbit anul trecut de 1.620 de ori în 66 de şedinţe.

 

 

 

 

 

 

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button