Anunț IMPORTANT privind programul creșelor din Buzău


Piese Auto ,Asistenta Rutiera, Spalatorie Auto, Anvelope Auto

În urmă cu puțin timp, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat că, luni și marți, creșele din Buzău vor fi deschise. Măsura vine în sprijinul părinților care luni încep serviciul și nu au unde să își lase micuții.

Decizia a fost luată duminică de Primăria Buzău, instituție în subordinea căreia se află creșele: „După cum știți, după viscolul ce a lovit zona noastră, dar care nu a generat probleme deosebite pe raza orașului, în următoarele zile municipiul Buzău se va confrunta cu un nou cod, de data aceasta, de ger. Ca urmare, am decis ca toate unitățile de învățământ – de la grădinițe, la școli și licee – să rămână închise în zilele de luni, 9 ianuarie și marți, 10 ianuarie 2017. Ulterior, vom analiza situația în funcție de evoluția prognozei meteo.”, a scris Constantin Toma pe pagina de Facebook.

În acest timp, grădinițele, școlile gimnaizale și liceele vor rămâne închise luni și marți, conform anunțului ISJ și al Prefecturii. 

Despre autor

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin este editor-șef și conduce echipa Reporter Buzoian de la deschiderea din 2015.
Vine în presa online din zona educației, acolo unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Comentarii

8 comentarii în articolul “Anunț IMPORTANT privind programul creșelor din Buzău

  1. Dacă crestele sunt deschise, de ce nu sunt deschise si gradinitele cu program prelungit? Ca doar de aceea ducem copii la program prelungit ca nu avem cu cine ii lasa acasa. Plus că în mare parte cresele functioneaza in aceeasi clădire cu gradinita. Putem scoate din casă un copil de 2 ani, pe ger, dar unul de 5 nu putem. Greu cu logica….

  2. Cresa din Micro XIV este inchisa. ( nu pot functiona cresele fara gradinita deschisa deoarece nu au bucatarie functionala).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *