Din Buzău

Au fost prinși spărgătorii care terorizaseră comuna Smeeni

Localnicii din Smeeni răsuflă ușurați. După ce mai multe locuințe au fost sparte în decursul a mai multe nopți, întreaga localitate fiind pusă pe jar, polițiștii i-au prins pe făptași: doi tineri din sat, de 22 și, respectiv, 28 de ani.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că doi tineri, în vârstă de 22 şi 28 de ani, din localitatea Smeeni, în perioada februarie – martie 2017, ar fi pătruns în timpul nopţii şi prin efracţie, în locuinţele a trei consăteni şi ar fi sustras mai multe bunuri în valoare de aproximativ 7. 500 de lei.

  • Prejudiciul a fost recuperat parţial şi predat persoanelor vătămate.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat, iar faţă de cei doi bănuiţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, cu propunerea de arestare preventivă.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor şi recuperarea prejudiciului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button