Știrile zilei

Au reînceput controalele | „Surpriza” pe care au avut-o inspectorii de transport

Au reînceput controalele la transportatorii de persoane din județ. Ieri dimineață, inspectorii de transport din cadrul Consiliului Județean Buzău, însoțiți de polițiștii rutieri, au efectuat mai multe controale pe rutele de transport județene din Buzău. Primul traseu vizat a fost cel de la Buzău la Vadu Pașii  – Săgeata și Robeasca.

N-au scăpat de controale nici șoferii de microbuze, dar nici cei de pe autobuzele Trans Bus. Ei au fost trași pe dreapta și interogați cu privire la documentele de transport. Inspectorii au avut „surpriza” de a descoperi nereguli și la autobuzele Trans Bus, firma condusă de Gică Toader.

În timp ce oamenii legii verificau starea tehnică a vehiculelor și îi testau pe șoferi cu aparatul alcool-test, inspectorii de la Biroul Transporturi au vrut să verifice dacă se respectă programul cât și restul obligațiilor stabilite la acordarea licențelor de traseu.

Astfel, s-au constatat nereguli atât la transportatorul care operează pe această rută, cât și la șoferii TransBus. Ei nu au efectuat două din cursele programate pentru dimineața de luni, de la Săgeata și Robeasca, iar șoferii nu au avut documentele la bord.

Cei doi operatori de pe această rută riscă amenzi, iar dacă abaterile vor continua, se poate merge până la retragerea licențelor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!