Din Buzău

Tână bătut cu bestialitate într-un club din Buzău

„Nu mai are nimeni loc de el în club!”, par să spună la unison toți cei care au avut de a face cu bărbatul violent reținut de polițiști după mai multe scandaluri provocate într-un club din Buzău. Cel mai tare a simțit-o pe pielea lui un buzoian venit din străinătate să-și petreacă vacanța, dar care a stat mai mult în spitale din cauza tânărului recalcitrant.

Povestea e pe cât de simplă, pe atât de dureroasă pentru cei implicați. Pe 21 iulie, Ionuț B., un buzoian venit în concediu din Franța, a mers cu prietenii într-un club din oraș să se distreze. La un moment dat, susține tânărul, în timp ce se afla în toaleta clubului, a fost abordat de un alt client, care i-ar fi cerut socoteală pentru dedicațiile pe care le cerea lăutarilor. De la cuvinte dure până la bătaie a fost un singur pas. Dragoș, bărbatul violent, s-ar fi năpustit cu pumnii și cu picioarele asupra lui Ionuț, lăsându-l aproape inconștient. O ambulanță l-a preluat de urgență și l-a transportat la UPU.

  • Fractură de mandibulă, „concediu” la Floreasca”.

Plecat la discotecă să se distreze, Ionuț s-a trezit pe un pat de spital la Floreasca, unde ar fi fost operat la mandibulă. Dantura i-a fost și ea distrusă, iar zilele ce au urmat au fost un adevărat calvar:

De atunci și până astăzi viața noastră a devenit un coșmar. Soțul meu sare noaptea din somn, fiindcă a rămas cu o spaimă. Suferim noi, suferă și copiii și nu știm ce să mai facem. De atunci a tot fost internat prin spitale; numai noi știm prin ce trecem. Vrem să ni se facă dreptate.” a povestit soția bărbatului bătut.

  • Din client, bărbatul a fost promovat la „responsabil cu ordinea”.

Încă din seara evenimentului, poliția s-a autosesizat și a deschis dosar penal pentru loviri și alte violențe. Partea vătămată a depus și ea plângere penală la Parchet, iar cel vinovat de scandal a rămas în atenția anchetatorilor. Sâmbăta trecută a „comis-o” din nou, provocând un nou scandal, terminat cu folosirea săbiilor, a bâtelor și a cuțitelor. De menționat că, de data aceasta, bărbatului i-a fost atribuită calitatea de „responsabil cu ordinea clubului”:

În dimineaţa zilei de 9 septembrie, în jurul orei 04.00, personalul medical dintr-o unitate de primiri urgenţe din municipiul Buzău a sesizat că o persoană, victima unei agresiuni, a devenit recalcitrantă faţă de personalul medical.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Buzău care au stabilit că este vorba despre un bărbat de 31 de ani din Rm. Sărat care ar fi fost implicat într-un conflict dintr-un club din municipiul Buzău. Din verificările efectuate de către poliţiştii de investigaţii criminale, s-a stabilit că în dimineaţa zilei de 9 septembrie, între personalul responsabil de ordine al clubului şi mai mulţi tineri din Rm. Sărat, clienţi, a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat în violenţe.

După violențele de sâmbătă noapte, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. Luni, acesta a fost eliberat.

La sediul Poliţiei municipiului Buzău au fost conduse persoanele implicate în scandal, continuându-se cercetările pentru stabilirea modului de implicare al fiecăruia în incident. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind luată măsura reţinerii unui buzoian de 36 de ani.”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Buzău.

Între timp, familia lui Ionuț vrea să i se facă dreptate. Urmează acum ca partea vătămată să depună la dosarul cauzei o adeverință medicală din care reiese numărul zilelor de spitalizare, abia după aceea urmând a se face încadrarea juridică a faptei.

Este foarte posibil însă ca tensiunile dintre cei doi să degenereze, având în vedere frustrările adunate în timp. O primă încercare de răzbunare a avut loc în weekend, atunci când, adus la Poliția Municipiului pentru audieri, presupusul agresor a dat nas în nas cu familia lui Ionuț. Soția acestuia a început să-i lovească mașina cu picioarele, moment în care a fost luată pe sus de polițiști.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button