AnunțuriEconomicȘtirile zilei

Brico Depot vine în Buzău! | Iată ce tranzacție a reușit

Brico Depôt România, parte a companiei britanice de bricolaj şi amenajări interioare Kingfisher, a anunţat finalizarea tranzacţiei pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile Praktiker România de la familia Susli. La Buzău, magazinul din Zona Industrială va intra în curând într-un proces de rebranding, urmând ca toate produsele să poarte sigla „Brico Depot”.

Kingfisher anunţa încă din luna august că intenţionează să achiziţioneze Praktiker România. Odată realizată,

mișcarea de pe piața business îi va oferi companiei engleze o prezență puternică în toată țara. Celor 15 magazine existente în rețeaua Brico Depot li se vor adăuga cele 26 care funcționează astăzi sub brandul Praktiker:

„Dorim să ne ajutăm clienţii să-şi îmbunătăţească locuinţele şi să le personalizeze şi suntem bucuroşi că tot mai mulţi dintre ei vor beneficia de produse de calitate la preţuri bune. Vom continua investiţiile în toate magazinele pentru a îmbunătăţi experienţa de cumpărare a clienţilor noştri. De asemenea, ne bucurăm să creştem echipa din România şi le urăm bun venit tuturor angajaţilor Praktiker”, a comentat Adela Smeu, CEO Brico Depôt România.

Praktiker Buzău nu a mai primit marfă de la finele anului trecut, atunci când a avut reduceri substanțiale la nenumărate produse.

Praktiker este unul dintre principalii jucători de pe piaţa românească de bricolaj şi amenajări interioare, peste 1.600 de angajaţi. În 2016, vânzările Praktiker au fost de 140 de milioane de euro.

Cu doar 15 magazine în România și cu 964 de angajaţi, Brico Depôt a reușit să vândă produse în valoare 144 de milioane de euro în 2016.

Kingfisher plc este o companie internaţională de bricolaj şi amenajări interioare, cu aproape 1.200 de magazine în 10 ţări din Europa şi Rusia, susţinută de o echipă de 77.000 de angajaţi. În anul încheiat la 31 ianuarie 2017, Kingfisher a raportat vânzări în valoare de aproximativ 11,2 miliarde de lire sterline, cu un profit subiacent înainte de impozitare de 787 de milioane de lire sterline.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button