Știrile zilei

BUZĂU: Agent de pază, bătut și lăsat fără telefon mobil

Un agent de pază din Buzău a picat un test elementar. Bărbatul, care fusese angajat să păzească o unitate comercială din oraș, a fost pus la pâmânt de doi indivizi, care i-au furat telefonul mobil. Suspecții au ajuns după gratii.

Tâlhăria a avut loc în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, atunci când doi tineri – în vârstă de 28 și, respectiv, 21 de ani, ambii din comuna Stâlpu – au decis să facă rost de bani jefuind un agent de pază.

Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că incidentul s-ar fi petrecut în curtea unei societăți comerciale unde victima își desfășura serviciul. Oamenii legii au stabilit că tinerii și-au lovit victima până când aceasta a căzut inconștientă la pământ, după care i-au furat telefonul și cei 115 lei pe care îi avea în buzunar.

Ulterior, polițiștii au reușit să-i prindă pe cei doi. De la tânărul de 28 de ani a fost recuperat telefonul mobil, ce a fost restituit păgubitului.

Bărbatauld e 28 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, în timp ce tânărul de 21 de ani a fost internat la Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Săpoca în vederea efectuării unei expertize neuropsihiatrice. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive a tânărului de 28 de ani pentru o perioadă de 30 de zile.

FOTO: ARHIVĂ

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!