Din Buzău

Buzoian de 20 de ani, reținut în trafic după ce a fugit de polițiști | Ce ascundea tânărul

Cursă pe străzile din municipiu pentru prinderea unui șofer care nu s-a conformat semnalelor de oprire efectuate de polițiștii de la Rutieră. Oamenii în uniformă l-au prins și reținut câteva minute mai târziu, constatând că încercarea tânărului de a se sustrage nu era întâmplătoare.

Ieri, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău – Biroul Rutier își exercitau atribuțiile de serviciu în zona Șoseaua Brăilei în momentul în care, în cadrul unui control de rutină, au efectuat semnalul regulamentar pentru oprirea în trafic a unui autoturism. Conducătorul auto nu s-a conformat însă, fiind necesară urmărirea acestuia până în oraș, acolo unde acesta a fost prins și reținut.

  • Băut și cu permisul suspendat, tânărul a fost dus în arest pentru o perioadă de 24 de ore.

În urma opririi autovehiculului, s-a constatat faptul că la volan se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Buzău, care fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Eu zic să-i suspende pe viață carnetul…din păcate,în Romania sunt necesare asemenea măsuri,dar care nu se pun în aplicare pt că ar deranja pe unii. De aceea România e coada lumii și nu va fi altfel mult timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button