AdministrațieCulturăȘtirile zilei

Ca să-i ferească de rele / Șefilor din administrația buzoiană le-a fost oferit „Lupul Dacic împotriva corupţiei”

Joi, în Parcul Crâng, la deschiderea Congresului de dacologie, preşedintele Fundaţiei „Origini Carpatice”, Ştefan Davidescu, a acordat autorităților insigna „Lupul Dacic contra corupţiei”.

”Identitatea de neam nu se poate realize decât printr-o societate fără corupţie, Lupul Dacic este însemnul fundaţiei Origini Carpatice”, a declarat Ştefan Davidescu, care a înmânat insignele celor trei reprezentanţi ai auorităţilor locale şi judeţene, viceprimarul Ionuţ Apostu, secretarul general al CJ, Laurenţiu Gavrilă şi subprefectul Sorin Gheorghe.

La deschiderea Congresului civilizaţie traco-geto-dacice, moderatorul academician Leon Zegrean a făcut un apel pentru către societatea civilă „să întoarcă faţa spre viitor”.

”Trecutul ţării noastre este pe alocuri măreţ, în general mulţumitor, dar viitorul nu sună bine, trebuie să întreprindem ceva în aceste sens pentru generaţiile care vin”, a spus academicianul Zegrean.

În cadrul Congresului de Dacologie ediţia 2016 care are loc la Buzău în perioada 7-10 iulie, a.c., oameni de cultură, academicieni, profesori universitari, cercetători din Canada, SUA, Elveţia, Germania şi România vor prezenta 60 de comunicări. Tema centrală este Religia la geto-daci una din religiile monoteiste cele mai cunoscute în Antichitate.

Sâmbătă, 9 iulie, în penultima zi a congresului va fi organizată o excursie documentară pentru participanţii din ţară şi din străinătate pe ruta cetatea Cârlomăneşti, Mănăstirea Bradu, Poiana Pinului, Mănăstirea Ciolanu, Tabăra de sculptură de la Măgura, Muzeul Chihlimbarului de la Colţi şi Biserica dintr-o piatră de la Aluniş.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button