Casă în flăcări la Șarânga

Intervenție a pompierilor în comuna buzoiană Pietroasele. Acoperișul de aproximativ 120 de metri al unei case arde generalizat, cu degajare intensă de fum, în timp ce pompierii intervin cu două autospeciale pentru lichidarea flăcărilor.

Incendiul a fost anunțat astăzi, în jurul orei 14:20, printr-un apel la 112, care semnala flăcări uriașe la acoperișul unei case din localitatea Șarânga. La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere de la punctul de lucru Pietroasele, eforturile pompierilor fiind dublate de încă o autospecială, sosită de la Buzău.

La acest moment, acoperișul arde generalizat, iar pompierii acționează pentru localizarea și stingerea flăcărilor. Din fericire, persoanele din locuință au reușit să iasă la timp.

O anchetă a pompierilor urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.

Despre Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin scrie la Reporter Buzoian din 2015, anul înființării publicației. Vine în presa online din Educație, unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Spune-ți părerea!

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Required fields are marked *

*