AdministrațieEconomicȘtirile zilei

Câți bani s-au adunat în vistieria Primăriei în trei luni de austeritate marca „Toma”

Încep să se vadă primele rezultate ale regimului auster impus de Constantin Toma la Primăria Buzău. Cel puțin asta susține edilul șef, care a anunțat săptămâna trecută că la bugetul municipiului s-au strâns peste 2 milioane de euro. Anunțul vine în contextul valului de acuzații aduse de contestatarii primarului, care avertizează că, prin politica adoptată, social-democratul falimentează Primăria.

Constantin Toma susține că noua echipă de edili a preluat Palatul Comunal fără niciun leu în vistierie, iar banii au început să se strângă din nou, ceea ce deschide noi perspective municipalităţii. Cât despre modul în care au fost economisiți banii, edilii vorbesc despre oprirea robineților risipei din Primărie și despre convingerea contribuabililor să își plătească dările către impozitul local.

Existenţa unor fonduri în creştere la bugetul local permite continuarea unor lucrări de infrastructură, dar şi iniţierea unor proiecte pentru comunitate.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button