Cercei, inel și pandantiv din chihlimbar de Colți pentru Elena Ceaușescu / Istoria „aurului brun-roșcat”

„Frumusețea coloritului, luciul, transparența și raritatea l-au plasat din timpurile îndepărtate în rândul pietrelor magice.” Așa descrie scriitorul Gheorghe Petcu legendarul chihlimbar. Descoperit încă din Epoca Pietrei, chihlimbarul este o rășină fosilă provenită din unele specii de pin, de culoare galbenă ca mierea, uneori brun-roșcat sau verde-negru. Interesant și atractiv la această piatră valoroasă este că prezintă incluziuni gazoase, pământoase, lichide, insecte bine conservate, fenomen produs in urmă cu 40-60 milioane de ani.

Când vorbim despre chihlimbar, este imposibil să nu amintim în primul rând și Buzăul. Rășina prețioasă a fost descoperită din întâmplare, cele mai mari cantități obținându-se din zona Buzăului, unde în secolele al XIX-lea și al XX-lea s-a trecut la exploatarea organizată. Alte locuri în care s-a descoperit chihlimbarul sunt: Neamț, Bacău, Prahova.

Ca orice piatră prețioasă, chihlimbarul trebuia utilizat, astfel că, odată descoperit, se dezvoltă meșteșugul prelucrării acestuia și ies la iveală și primele întrebuințări: amulete și podoabe. Prin raritatea sa, devine tot mai scump și mai căutat.

Despre rumanit , așa cum mai este denumit, se spune că are rol în ocrotirea sănătății. Credința cum că ar avea putere tămăduitoare, datează încă de la apariția magiei; astfel, chihlimbarul era folosit „la tămăduirea a orice”, asemăntor aspirinei. Unii considerau că, purtat la gât, îl apără pe purtător de febră, măcinat și amestecat cu miere ocrotește vederea, iar sub formă de praf alină durerile stomacale. În secolul al XVI-lea, se credea că rumanitul lichid calmează sângerările, oprește vărsăturile, are efect pentru cataractă și bolile amigdalelor. De asemenea, dacă purtai coliere de chihlimbar, lumina acestora se întuneca atunci când purtătorii nu erau corecți sau mințeau. Și astăzi, chihlimbarul este folosit în tratamentul diferitelor afecțiuni: răni, iritații, conjunctivite, mușcături de animale, bătături.

La fel de prețios ca cel din Baltica, Sicilia, Rusia, Ungaria, Moravia, chihlimbarul de la Colți, alături de Cloșca cu puii de aur i-au adus României medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris. Cum o valoare trebuie apreciată, în cinstea acestei rășini semiprețioase, locuitorii din comuna Colți au construit Muzeul Chihlimbarului (1973). Muzeul deține și documente privind exploatarea chihlimbarului, proprietatea asupra pământului, atestarea documentară a localității Colți, istoria acestor meleaguri. Colecția de chihlimbar este unică în țara noastră și printre puținele în lume. Muzeul Județean deține un bulgăre de chihlimbar, având o greutate de 3450 gr, considerat a fi cea mai mare piesă de rumanit din lume de această calitate și colorit.

Chihlimbarul de la Colți este cel care leagă numele Buzăului de numele liderului sovietic, Stalin și de numele soților Ceaușescu. Un locuitor al comunei Colți avea acasă o pepită, ce cântărea mai mult de 200 de grame, de culoare galben-roșu. În vremea comunismului a fost pârât autorităților, care i-au confiscat piatra rară și din ea au confecționat o pipă, ce a fost trimisă Comitetului Central. Gheorghe Gheorghiu Dej a oferit-o lui Stalin, cu prilejul unei vizite la Moscova.

Un bulgăre de chihlimbar a fost prelucrat în așa fel încât un ceas să fie încorporat în el, fiind dăruit lui Nicolae Ceaușescu, cu ocazia zile sale de naștere. Elenei Ceaușescu i s-au oferit un set de cercei, lănțișor, inel și pandantiv realizate de chihlimbar.

                Deși chihlimbarul nu se mai exploatează și mina a fost închisă, localnicii continuă și astăzi să caute prețioasa rășină, care le-a făcut comuna cunoscută în lume. Turiștii sunt atrași de rumanit și achizitionează piatra prețioasă drept suvenir.