Din Buzău

Ceremonii militare și religioase de Ziua Eroilor

Joi, de Înălțarea Domnului, dată la care România sărbătorește și Ziua Eroilor, buzoienii sunt invitați să participe la ceremonii militare și religioase.

Mâine, începând cu orele 10.30, la Crucea Eroilor din Cimitirul Eroilor Neamului se vor rosti numele eroilor căzuţi la datorie. De la ora 12:00, după ce clopotele bisericilor vor răsuna, militarii Garnizoanei vor organiza o ceremonie militară cu depunere de coroane, jerbe şi flori la Monumentul „Regimentului 48 Infanterie” din Parcul Eroilor.

Manifestări dedicate acestei zile se vor mai desfăşura începând cu ora 13.30 şi în comuna Spătaru la bustul gene­ralului Ştefan Guşă precum şi în satul Dealul Viei, comuna Merei din judeţul Buzău, începând cu orele 15.00, unde va fi dezvelit Monumentul Eroilor din localitatea Dealul Viei, comuna Merei, judeţul Buzău.

La activităţi vor participa oficialităţi locale civile şi militare, reprezentanţi ai instituţiilor publice, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, mass-media locală şi corespondenţi mass-media centrale.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button