Știrile zilei

CERERE URIAȘĂ! Ce au decis organizatorii concertului simfonic în urmă cu puțin timp

Val de cereri pentru concertul renumitei orchestre vieneze Johann Strauss Ensemble, ce va evolua marți, 19 decembrie 2017, la Sala Sporturilor din Buzău. Pentru că cele 2000 de locuri ale sălii s-au dovedit insuficiente pentru a mulțumi pe toată lumea, organizatorii au gândit o soluție care să îi împace pe toți:

„A fost o presiune uriașă din punct de vedere al cererii. Nimeni nu s-a așteptat ca un concert simfonic să trezească un asemenea interes din partea cetățenilor. Ne bucură nespus acest lucru și, tocmai de aceea, am decis să transmitem concert de marți seară pe un ecran gigantic amplasat în Piața Daciei. Ne propunem astfel să venim în întâmpinarea tuturor buzoienilor care și-au dorit să asiste, dar nu au mai prins loc.”, a declarat, pentru „Reporter Buzoian”, Alfred Vasilescu, unul dintre organizatori.

Alfred Vasilescu, manager „Oval Green Publishing”

Găsirea unui ecran gigantic în această perioadă a fost o adevărată provocare, deoarece mai toți le au în folosință pe la diferitele târguri, spectacole și concerte din țară. Totuși, azi-noapte s-a lucrat intens în Primărie, iar obiectivul propus a fost atins: Un ecran va fi amplasat chiar în fața scenei, buzoienii care ies în Piața Daciei putând astfel să se bucure de valsuri, marşuri şi polci, scrise de compozitorii dinastiei Strauss și contemporanii acesteia.

Timp de două ore, în Piața Daciei din Buzău vor răsuna cele mai frumoase ritmuri ale Crăciunului autentic vienez. Frigul nu ar trebui să îi sperie pe participanți, deoarece vinul fiert și ceaiul se vor găsi din plin la căsuțele amplasate pe platou.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!