CulturăEducaţie

Cinci sute de elevi buzoieni olimpici, premiați de Arhiepiscopie

Scopul evenimentului a fost acela de a recunoaște excelența în educația oferită de școala IMG 7719românească, împărtășindu-le tinerilor elevi și profesorilor îndrumători bucuria Bisericii locale pentru performanțele lor educaționale.
În contextul proclamării anului 2015 în Patriarhia Română ca Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii astăzi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat, prin Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, în data de 06 iunie 2015, festivitatea de premiere a elevilor clasați pe locurile I,II și III la fazele județeană și națională, ale tuturor olimpiadelor care au avut loc în anul școlar 2014-2015.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a prezidat ceremonia în Catedrala Arhiepiscopală ”Înălțarea Domnului” din Buzău, oficiind o slujbă de Te Deum și apreciind, în cuvântul său omagial, sârguința elevilor, dar și jertfelnicia și ostenelile celor peste 300 de profesori, care au și primit diplome de excelență.IMG 7722
Celor aproape 500 de elevi laureați le-au fost oferite premii individuale, în valoare de aproximativ 100 lei de persoană, constând în ghiozdane, jocuri creative, penare echipate sau truse de birotică, cărți, broșuri și diplome, în funcție de particularitățile de vârstă, gen și de fazele competiționale la care s-au distins.
„Săptămâna viitoare vom derula un alt eveniment maraton similar, în municipiul Focșani, pentru olimpicii județeni și naționali din județul Vrancea, recunoscându-le performanța, prestigiul și mulțumirea aduse dascălilor, familiilor lor și Școlii românești, în general.” a precizat pr. prof. Cristian Dima, consilier eparhial.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Poate cineva sa ne lamureasca de ce nu au fost invitati elevii si profesorii de la specialitatile tehnice si informatica?
    A fost gresala inspectorilor ca au uitat ca au avut elevi olimpici care au luat locul I pe judet si au avut rezultate bune la nationala?
    Sau preasfintitul nu poate ierta incidentul din biserica ratesti cu profesoara Dobrita care a avut un elev calificat de la Scortoasa?
    Ce zice inspectoarea Ghiorghiade de aceasta situatie? Rusine mare, mai nene!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!