AdministrațieȘtirile zilei

Deputatul Marcel Ciolacu, reușită în Parlament: „Codul Administrativ a fost astăzi votat”

Deputatul Marcel Ciolacu, omul care a condus Comisia specială pentru adoptarea Codului Administrativ, a bifat una dintre marile reușite ale actualului mandat. Noul act normativ a fost votat ieri în Parlament, iar cei care au lucrat la elaborarea lui spun că va contribui la îmbunătățirea  funcționării administrației publice din România.

„Codul Administrativ a fost astăzi votat în Camera Deputaților! Este un mare pas înainte pentru autonomia reală a administrației publice față de administrația publică centrală. De acum înainte administrația publică va avea toate instrumentele necesare pentru a oferi un serviciu public de calitate cetățenilor acestei țări.

În calitate de președinte al Comisiei speciale care s-a ocupat de elaborarea acestui Cod, mi-am dorit să avem o dezbatere autentică lipsită de dispute politice, în care să se audă în primul rând vocea aleșilor locali pentru că ei știu cel mai bine care sunt soluțiile la problemele cu care se confruntă în comunitățile lor. Este prima dată când reușim să facem o lege care să primească susținerea unanimă a Asociației Comunelor, Asociației Orașelor, Asociației Municipiilor și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. De asemenea, doresc să mulțumesc reprezentanților Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice pentru munca extraordinară și implicarea de care au dat dovadă în această perioadă.

Mă bucur că PSD și-a asumat acest proiect esențial, care va schimba definitiv fața administrației publice din România, făcând-o mai eficientă și mai apropiată de oameni! Totodată, este important de menționat faptul că prin acest Cod administrativ s-au creat premisele viitoarelor legi ale descentralizării și ale reorganizării administrativ-teritoriale.

PS: Sper ca, pe viitor, cei care au încercat să inflameze spiritele între români și maghiari să își dea seama cât de mult rău fac și să renunțe la această retorică retrogradă și păguboasă. Pragul de 20% privind utilizarea limbii materne în administrația publică locală rămâne în vigoare, așa cum a fost întotdeauna!”, a scris liderul PSD pe Facebook.

Printre prevederile proiectului legislativ se numără eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în prefecturi, primării, consilii judeţene şi locale, dar şi cum vor fi montate plăcuţele bilingve.

„Art.94.- Folosirea limbii minorităţilor naţionale (1) În unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia, folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentului Cod şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte. (2) Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi celelalte entităţi juridice prevăzute la alin.(1), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea prevăzută la alin (1)”, prevede proiectul adoptat de Senat.

O altă modificare în proiectului adoptat de deputaţi luni, le permite aleşilor locali să poată fi persoane fizice autorizate (PFA) sau „persoane care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială”.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!