Educaţie

Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Pedagogic și Colegiul Economic, selectate să participe la proiectul „Școli – Ambasador ale Parlamentului European”

Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic și Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Buzău au fost desemnate să participe, din partea ISJ Buzău, la Programul Național ”Școli – Ambasador ale Parlamentului European”, alături de alte 25 de licee din țară.
Programul este inițiat de Biroul de informare al Parlamentului European în România și a fost pilotat în câteva state europene în anul 2016. Ministerul Educației Naționale este partener prin protocolul nr. 11346/08.12.2016, alături de APDD – Agenda 21 care implementează proiectul în școli.
Scopul programului vizează îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor.  Proiectul presupune organizarea de ateliere/activități de informare privind UE, organizarea unui punct de informare privind UE și Parlamentul European, campanii și seminarii, întâlniri cu personalități care promovează UE.

Cei 16 elevi selectati, alături de cei 7 profesori, se vor implica in activitatile proiectului pe toata durata acestuia (prin realizarea materialelor din urmatoarele domenii: îmbunătățirea cunoștințelor despre Uniunea Europeană și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor, cetățenia europeană, rolul Parlamentului European în procesul decizional european, cum funcționează instituțiile europene, rolul tinerilor ca factori de decizie la nivel european prin prezența la vot, la alegerile europene din anul 2019.
Nouă activități diverse au fosat organizate in perioada februarie – martie 2017, de echipa de proiect a CNME: (Selecția grupului țintă, Crearea punctului de informare, Simbolurile UE, Cooperarea europeană în domeniile: mediului, economie, securității, combaterea terorismului, energia, respectarea drepturilor omului,Valori fundamentale ale UE, Piața europeană, Instituţiile Uniunii Europene, Valori europene: Toleranta, Non-discriminare. Povestea lui Ali, Procesul decizional la nivelul Uniunii Europene –joc de rol) în diferite colective de elevi ale colegiului, în parteneriat cu Centrul Europe Direct Buzau.

Ele au fost organizate de profesorii ambasadori seniori: Voicu Camelia, Albu Daniela – coordonator, Delcea Carmen, Palela Rădița, Costache Mihaela, Crăciun Cerasela și Haralambie Monica alături de elevii ambasadori juniori:
Toma Cristian-Sebastian Ambasador junior
Haralambie Petru Ambasador junior
Grădinaru Rares-Mihai Ambasador junior
Tacu Arina-Codrina Ambasador junior
Antonie Daria-Maria Ambasador junior
Ilea Ana Maria Ambasador junior
Constantin Andreea Ambasador junior
Bogdan Albu Ambasador junior
Dragușin Carmen Mădălina Ambasador junior
Arion Laura-Andreea Ambasador junior
Sitaru Angela Christiana Ambasador junior
Stoica Nicoleta Ambasador junior
Borcila Andrada-Maria Ambasador junior
Cășaru Sorinel-Adrian Ambasador junior
Viorel Petroiu Ambasador junior
Mocanu Teodora, presedinte CSE Ambasador junior.

 

(Prof. Daniela Mihaela Albu – director adjunct al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Buzău)

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Nu-mi dau seama totuși cu cine se acordă „a” ăsta aici în titlu: „Școli – Ambasador a Parlamentului European”…Puțin mai multă atenție nu ar strica. Păcat de subiectul știrii.

    1. Eh, e poveste lungă. Dacă va uitati la link, veți înțelege că titlul initial era „Colegiul… desemnat Scoală-Ambasador a Parlamentului European.” Dupa modificarea titlului (din subiectul simplu am facut un Sb. multiplu), din neatenție, am modificat doar elementul predicativ suplimentar, fară a modifica si articolul genitival „a”.
      Acum e ok. Mulțumim pentru comentariu.
      Da, e clar că viteza nu e bună şi nu doar la volan!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!