AdministrațieȘtirile zilei

Constantin Toma vrea să redea Parcului Marghiloman strălucirea de odinioară

Prezent într-o emisiune televizată de la postul local Campus TV, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că pe lista de proiecte a municipalității figurează și reabilitarea unor obiective din Parcul Marghiloman. Edilul de la Palatul Comunal a precizat că pe cele 1.5 hectare, atât cât se întinde parcul, se va putea interveni abia începând din septembrie 2017.

Mingea i-a fost ridicată primarului la fileu de către o telespectatoare care s-a plâns de problema câinilor fără stăpân ce au împânzit parcul. În replică, edilul a arătat că, în prezent, îngrijirea suprafaței cade în răspunderea unei firme care a concesionat terenul pentru a construi mai multe blocuri de locuințe. Cum noul primar nu a mai fost de acord să prelungească acordul de concesiune, iar firma a renunțat la ideea de a mai construi, începând din septembrie, terenul va reveni la municipalitate, care poate, astfel, să investească în modernizarea sa.

Anexele Conacului

Șeful administrației locale buzoiene a precizat că vrea să reabiliteze, printre altele, grajdurile și casa de oaspeți, clădiri aflate astăzi în paragină, în pericol de prăbușire. De asemenea, aleile și mobilierul parcului vor fi și ele modernizate, creându-se, astfel, premisele unui spațiu agreabil de promenadă.

În cadrul aceleiași intervenții, primarul municipiului a mai vorbit despre valoarea patrimonială și istorică pe care o are Vila Albatros. Edilul a arătat că aceasta nu își trage numele de la vreo pasăre, așa cum am fi tentați să credem, ci de la „Albatros”, vestitul cal al stăpânului Marghiloman.

Vila Albastros, astăzi

Cunoscut și ca „părinte al hipismului românesc”, Alexandru Marghiloman investește în această pasiune prin construirea de grajduri, dar și prin înființarea unui hipodrom la marginea orașului Buzău. Totodată, el este unul dintre întemeietorii Jockey- Club-ului Român, club pe care îl și conduce, dar și al Hipodromului București.

Alexandru Marghiloman a mai fost fondatorul Băncii Agricole și al Băncii Generale Române, dar și unul din pilonii societății de asigurări „Generala”.  Marghiloman se stinge din viață pe 10 mai 1925.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!