PoliticăȘtirile zilei

Cristinel Romanescu vrea să îi aducă înapoi în partid pe „adevărații liberali”

[mks_col] [mks_two_thirds]

Președintele interimar al organizației județene a PNL Buzău, Cristinel Romanescu, a organizat marți o conferință de presă, prin care a dorit să transmită că are de gând să reconstruiască partidul cu sprijinul „adevăraților liberali”. La conferință a participat și deputatul Erland Cocei, care îi va ține locul lui Romanescu, în perioada în care acesta va fi plecat la Jocurile Olimpice de la Rio.

„Vreau să transmit că îmi doresc să fie cât mai multă liniște la PNL – probabil că și conducerea dorește același lucru. Doresc să aducem pe adevărații liberali în echipa noastră, care se pregătește acum de alegerile aprlamentare, să formăm o echipă unitp, să reparăm ce se mai poate repara și din rezultatul nesatisfăcător la alegerile locale, pentru că eu consider că, în județul Buzău, PNL merită mai mult.”, a transmis Cristinel Romanescu.

Noul președinte al PNL Buzău a anunțat că săptămâna viitoare va călători în America de Sud, pentru a conduce delegația României la Jocurile Olimpice de la Rio. El nu a uitat însă să lanseze o invitație tuturor liberalilor care gândesc la fel să se alăture din nou filialei buzoiene, președintele PNL admițând că printre aceștia s-ar putea număra și consilierul local independent Constantin Ionescu sau fostul consilier județean Emilian Drăgoi.

[/mks_two_thirds] [mks_one_third]

Cristinel Romanescu este președintele Federației Române de Tenis de Masă și a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău în perioada 2012-2015. El reprezintă aripa liberală tradițională din partid, cea care s-a opus anumitor decizii luate de președintele Ovidiu Anghel.

Cocei R[/mks_one_third] [/mks_col]

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!