Știrile zilei

Cu …mortul deasupra capului | Un primar din Buzău cere ajutorul

În comuna buzoiană Lopătari, cimitirul stă să cadă peste oameni, avertizează primarul Claudiu Constantin, care cere urgent fonduri de 1,5 milioane de lei pentru reparații. 

Într-o postare pe Facebook, edilul precizează că există este nevoie de bani pentru a îndepărta un pericol iminent, acela al prăbușirii zidului Bisericii vechi din satul Lopătari. Acolo, un zid din piatră care stăvilește cimitirul ar putea cădea peste drumul public, iar soluția este doar în mâna autorităților centrale.

Primăria Lopătari nu își permite această investiție, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul Prefecturii și al Consiliului Județean Buzău:

„Avem nevoie de 1,5 milioane lei pentru reparații temeinice la zidul Bisericii vechi din satul Lopătari pentru a ne asigura că cimitirul satului nu vine peste drumul public. O sumă care nu e pusă din burtă, ci bazată pe o expertiză tehnică și studiu DALI asumate de Primăria Lopătari. O sumă pe care Primăria nu și-o permite, dar care pentru statul român e la îndemână dacă îi pasă într-adevăr de oamenii de la Lopătari.

Am solicitat încă o dată sprijinul Prefecturii și președintelui Consiliului Județean Buzău pentru soluționarea acestei probleme și mă bucur că Daniel Țiclea a venit la fața locului pentru a vedea cu proprii ochi gravitatea situației și urgența cu care trebuie găsite fondurile necesare pentru execuția lucrărilor. La Lopătari suntem cu toții conștienți că vizitele și constatările nu sunt de ajuns, e nevoie de acțiuni concrete și rapide din partea Prefectului și președintelui Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu pentru eliminarea pericolului public care stă pe acest zid fragil al cimitirului.

Nu ne mai permitem lucrări de mântuială, știm ce avem de făcut aici, iar cheia e la mai marii județului. Oare ne vor ajuta sau vor ignora o problemă care poate ajunge foarte curând știre de Pro TV?”, a scris Claudiu Constantin pe Facebook.

Foto: facebook.com/Claudiu Constantin

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button