Știrile zilei

De șapte zile în comă | Ce a decis familia

Alexandru Necula, buzoianul de 23 de ani rănit într-un grav accident produs duminica trecută pe E85, la Cioranca, este în continuare în stare critică la Spitalul Floreasca din București. Tânărul nu poate fi operat și se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați în ceea ce privește evoluția stării sale de sănătate.

Cumplitul accident s-a produs duminica trecută. După câteva zile petrecute în țară, alături de apropiați, Alexandru se afla pe bancheta din spate a BMW-ului unui prieten, care se oferise să îl ducă până la aeroport. La un moment dat, spun anchetatorii, șoferul în vârstă de 24 de ani, din Rosetti, a efectuat o depășire, iar la revenirea pe banda sa a derapat și nu a mai putut redresa mașina, care s-a răsucit pe șosea și s-a izbit de o Skoda care circula din sens opus.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a lui Alexandru, care s-a trezit izbit în plin de autoturism Skoda. Alți patru pasageri din cele două vehicule au suferit răni ușoare, în timp ce șoferul BMW-ului a scăpat cu câteva zgârieturi.

Șoferul BMW-ului circula cu viteză excesivă.

Un elicopter SMURD a aterizat la Cioranca pentru a-l prelua pe Alexandru, rănit grav la cap și la membrele inferioare. El a fost transportat pe calea aerului la Spitalul Floreasca, acolo unde se află în comă indusă.

Apropiații spun că starea tânărului este în continuare gravă, el neputând fi încă operat. Prietenii săi au decis să organizeze o strângere de fonduri, cheltuielile de îngrijire fiind foarte mari.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button