Politică

Deputatul Ionela Viorela Dobrică, vizită de lucru la Bruxelles

O delegație a Tineretului Social Democrat România a efectuat în perioada 10-12 iulie o vizită de lucru la Bruxelles. Vizita, care a avut loc la inițiativa ministrului dialogului social și președinte al TSD, Gabriel Petrea, cu sprijinul europarlamentarului Emilian Pavel, a constat într-o serie de întâlniri pe diferite teme. TSD-iștii au avut întrevederi cu doamna ambasador Luminița Odobescu, Reprezentantul Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, Sergei Stanishev, președintele socialiștilor europeni, europarlamentari și mai multe personalități ale scenei politice internaționale.

Delegații au participat la dezbateri în care s-a discutat despre „Europa cu două viteze”, despre tineri și oportunitățile de noi calificări pe care le aduce acestora dezvoltarea societății, s-a făcut un schimb de opinii cu privire la atragerea de fonduri în turism și cultură cu reprezentanții Consiliului Local Bruges (Bruges, Belgia).

Deputatul de Buzău Ionela Viorela Dobrică, care deține și președinția organizației de tineret a PSD Buzău a făcut parte din grupul invitat la Bruxelles. Cina de lucru cu tema „Egalitatea de șanse” a constituit o ocazie foarte bună de a discuta despre problemele pe care le înfruntă femeile în ceea ce privește oportunitățile de angajare în funcții de conducere, plata egală pentru muncă egală și găsirea de soluții pentru schimbarea mentalității că diferențele dintre femei și bărbați constituie deficiențe pentru prima categorie și avantaje pentru cea de-a doua.

O a doua cină de lucru la care a participat Ionela Viorela Dobrică, vicepreședinte al Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, a avut ca punct central Agenda Digitală Europeană, unul din cei șapte piloni ai strategiei Europa 2020 a Comisiei Europene, care stabilește obiective de creștere a Uniunii până în anul 2020. Această agendă digitală dorește să exploateze potențialul tehnologiilor informației și comunicării pentru a favoriza inovarea, creșterea economică și progresul societății.

„Consider că această cină de lucru a fost oportună deoarece am putut înțelege mai bine direcția în care dorește să se îndrepte Uniunea Europeană în acest domeniu și astfel să pot avea o activitate mai bună în calitatea mea de parlamentar și membru al comisiei TIC.”, a transmis deputatul buzoian.

Dezbaterea pe tema „Pilonul european al drepturilor sociale” a fost ultima din activitățile la care au participat membrii delegației TSD. Acest pilon a fost prezentat de Comisia Europeană în primăvara acestui an și se referă la crearea unei Europe mai echitabile și consolidarea dimensiunii sociale a acesteia.

„Ca parte a comisiei permanente pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților această vizită de lucru a fost, din punctul meu de vedere, de un real ajutor pentru a afla direct de la sursă cât de importantă este pentru Uniunea Europeană protecția socială, echitabilitatea măsurilor aplicate pe piața muncii și modul în care acestea se pot aplica în țara noatră. Am avut parte de o experiență cu adevărat interesantă și productivă, atât ca tânăr, ca membru TSD, dar și ca parlamentar.”, a declarat deputatul Ionela Viorela Dobrică.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. „Ca parte a comisiei”… sau ca membru al comisiei pentru muncă, domnule profesor de limba română?…

Dă-i un răspuns lui Victor Petrini Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!