Știrile zilei

Descinderi în talcioc, vizite inopinate la nunți și cumetrii

Poliţiştii buzoieni fac tot posibilul să descurajeze activitățile care ar putea duce la răspândirea virusului în comunitate. De cele mai multe ori, oamenii nu înțeleg și interpretează acțiunile polițienești drept un soi de „agresiune”, de intruziune în viața personală. În realitate, toată activitatea oamenilor legii are un singur scop: acela de a-i proteja pe oameni de un pericol în care, poate, nu cred, dar care devine tot mai periculos.

În weekend, împreună cu celelate forțe de ordine polițiștii au continuat desfășurarea de acțiuni cu efective mărite pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În perioada weekendului 30 octombrie – 1 noiembrie a.c., peste 630 de efective, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au continuat verificările în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe și în trafic.

Astfel, au fost verificate aproximativ 240 societăți comerciale, 200 de locaţii de interes (restaurante, parcuri, locuri de joacă, gări, autogări, pieţe, târguri), 150 de mijloace de transport și au fost legitimate peste 3000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 383 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19, dintre care 359 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală instituite prin lege în această perioadă. Valoarea totală a sancţiunilor este de peste 69.000 de lei.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

Acțiunile sunt desfășurate zilnic, în sistem integrat, pe raza întregului județ, fiind vizate în special zonele aglomerate, piețele, târgurile și terasele dar și mijloacele de transport, o atenţie sporită fiind acordată mijloacelor de transport școlar.

Reamintim faptul că organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale., se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate în continuare pe raza județului Buzău

  • Petreceri întrerupte de polițiști

În data de 31 octombrie a.c., în urma unui control la un operator economic de pe raza municipiului Râmnicu Sărat, poliţiştii au constatat faptul că în interiorul locaţiei era în desfăşurare un eveniment organizat(botez), la care participau aproximativ 45 de persoane. Poliţiştii au oprit evenimentul şi au adus la cunoștință prevederile legale. Totodată, a fost sancționat contravențional administratorului conform Legii 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19, cu amendă în valoare de 6000 de lei.

În data de 31 octombrie a.c., poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Ziduri, în cadrul acțiunilor de verificare și control pe raza de competență, au constatat că la un local avea loc un eveniment privat (nuntă), unde participau aproximativ 75 de persoane. Având în vedere faptul că în această perioadă este interziză organizarea de astfel de evenimente, poliţiştii au oprit evenimentul. Organizatorul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 6000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19.

*În data de 31 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Merei, intervenit la un eveniment privat (botez), desfăşurat pe raza de competență. Petrecerea, la care participau 25 de persoane, a fost oprită de poliţişti, iar organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional conform Legii 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button