Știrile zilei

Deznodământ TRAGIC! | Unde a fost găsit

Deznodământ tragic în cazul buzoianului dispărut în această vară în Bucegi. Cadavrul lui Viorel Lucian Găman a fost descoperit, miercuri, în stațiunea Bușteni, și a fost recuperat de salvamontiști, câteva ore mai târziu, dintr-o râpă de pe Valea Seacă a Crucii. Bărbatul avea 41 de ani și era dispărut de pe 8 iulie, când a pornit spre staţiunea Moeciu de Sus pentru a-şi întâlni iubita.

Salvamontiştii din Buşteni au fost solicitaţi, miercuri, 16 octombrie, să intervină pentru a recupera cadavrul unei persoane decedate. Corpul neînsufleţit a fost descoperit de un grup de turişti care se afla pe un traseu montan. Cadavrul se afla la baza unei rape din zona Valea Seacă a Crucii, un traseu nemarcat, extrem de dificil din Masivul Bucegi.

Am ajuns la locul unde se află cadavrul aflat în stare de descompunere. Este împrăștiat trupul în mai multe locuri, cred ca de la animale. Este încălțat cu adidași, deci presupunem că a venit aici vara. Nu știm dacă e de anul acesta sau de mai mult timp. Așteptăm să ajungă colegii de la Criminalistică pentru a face cercetări la fața locului.”, declara George Haiduc, șef Salvamont Bușteni, la scurt timp după ce a ajuns în zonă pentru recuperare a cadavrului.

Ulterior, identitatea bărbatului a fost descoperită de către polițiștii au început o anchetă pentru a stabili împrejurările care au condus la moartea bărbatului de 41 de ani. Salvamontiștii au mai recuperat un sac de oase și resturi de îmbrăcăminte. Printre rămășițele împrăștiate pe pe câțiva metri pătrați au fost descoperite actele de identitate ale lui Viorel Găman.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button