Administrație

Două proiecte marca Ionescu, la un pas să răstoarne multe planuri în municipiu

Schimbarea de regim de la Primărie a suflat vânt în pânzele consilierilor municipali, care încep să vină în deliberativul local cu propriile proiecte de hotărâre propuse spre aprobare. Unele dintre acestea sunt cu adevărat oportune, mai ales atunci când se referă la protejarea arhitecturii urbane și la infrastructura rutieră și așa sufocată de numărul mare de mașini.

Două proiecte de hotărâre, inițiate de consilierul municipal independent Constantin Ionescu și semnate de alți opt aleși, sunt gata să intre în circuitul juridic al Primăriei și să ajungă pe masa Consiliului Local, acolo unde vor primi sau nu votul de aprobare.

Primul proiect de hotărâre vrea să aducă un strop de viziune în haosul urban din municipiu. În acest sens, deja a fost înaintat Primăriei un proiect de hotărâre privind eliberarea autorizațiilor de construcție doar după ce solicitanții fac dovada existenței locurilor de parcare aferente.

În expunerea de motive a proiectului, Ionescu se sprijină pe insuficiența locurilor de parcare și pe necesitatea fluidizării traficului într-un oraș supraaglomerat. Numărul minim de locuri de parcare, în functie de destinația investitiei poarte fi consultat AICI.


Un alt proiect cu mari șanse să fie susținut de noul primar, care își dorește, în primul rând, disciplină urbanistică, se referă la interzicerea constructiilor în parcurile si zonele protejate din municipiul Buzau. Practic, nicio construcție nu va mai putea fi amplasată în parcuri, pe spațiile verzi sau în zonele declarate istorice.De la această hotărâre fac excepție proiectele de interes public si strategic, initiate de institutii publice, numai după obtinerea tuturor avizelor si acordurilor conform legislatiei in domeniu.

Cele două proiecte au fost depuse marți, la secretariatul Consiliului Local Municipal Buzau. Ele sunt susținute de nouă consilieri locali: Ionescu Constantin – independent, consilierii locali PNL, consilierii locali PMP si consilierii locali PSRO. 

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!