Administrație

Două străzi din Buzău vor purta numele eroilor Adrian Vizireanu și Iulian Dumitrescu

Militarii buzoieni Adrian Vizireanu și Iulian Dumitrescu au fost uciși anul trecut în Afganistan, în timpul unei misiuni de rutină. Membri ai unei unități de elită din Trupele Speciale, cei doi au căzut secerați de gloanțele talibanilor purtând uniforma poliției afgane alături de care desfășurau instrucția. Astăzi, memoria lor este cinstită astăzi de municipalitate prin atribuirea denumirii unor artere rutiere.

Primarul municipiului Buzău a pus deja în dezbatere publică proiectul prin care două străzi din oraș vor purta numele celor doi eroi. Potrivit documentului, începând cu luna martie, artera delimitată de str. Dorobanţi şi str. Gârlaşi, care cuprinde blocurile de locuinţe C1, C2, C3, A9, A8, A7, A7A, A5, A4 și A3 se va numi „str. Slt. (p.m.) Vizireanu Adrian-Ion”, iar artera de circulaţie delimitată de str. Dorobanţi şi str. Gârlaşi, care cuprinde blocurile de locuinţe B8, B7, B6, E19, D1, D2, D3, C9, C8, C7 și C6, se va numi „str. Slt. (p.m.) Dumitrescu Iulian”.

Anul trecut, Consiliul Județean Buzău i-a declarat pe cei doi Cetățeni de Onoare ai județului, în timp ce Președintele i-a decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari.

Ideea municipalității vine ca o măsură firească de recunoaștere a jertfei celor doi tineri militari căzuți la datorie departe de casă, în timpul unei misiuni de menținere a păcii. Buzoienii care vor să formuleze propuneri, sugestii sau opinii pe marginea proiectului se vor adresa angajaților din Primăria Buzău, camra 6, până la data de 1 martie 2017.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button