Știrile zilei

Este înaltă de 16 metri și străjuiește o zonă splendidă a județului

O zonă deosebit de frumoasă a județului Buzău va fi străjuită de o cruce din metal, înaltă de 16 metri, similară celei de pe Vârful Caraiman. Localnicii sunt așteptați, mâine, să participe la sfințirea crucii.

Comunele Valea Salciei şi Săruleşti sunt vegheate de crucea ridicată pe un deal aflat între cele două aşezări. Luminată precum monumentul de pe Caraiman, crucea este închinată Centenarului României Mari.

Proiectul îi aparţine primarului din Valea Salciei, Marian Muşat, care a găsit deschidere şi la autorităţile comunei vecine, Săruleşti, pentru a-l materializa.

Lucrarea a pornit cu fonduri alocate de cele două comune, câte 10.000 lei de fiecare Consiliu Local, dar, pe parcurs, au apărut şi sponsori, aproximativ zece firme contribuind financiar la ridicarea ei, lor alăturându-se mai mulţi localnici.

Sâmbătă, începând cu ora 10:30, monumentul ridicat în cinstea eroilor din comunele Săruleşti şi Valea Salciei va fi sfinţit, la eveniment fiind invitate, alături de localnici, şi oficialităţi ale judeţului.

loading...

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin scrie la Reporter Buzoian din 2015, anul înființării publicației. Vine în presa online din Educație, unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Orașul tău Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Accident pe Transilvaniei! | Bărbat în stare gravă (foto)

Știrile zilei

Patru persoane decedate! O întreagă familie a pierit în accident (VIDEO)

Știrile zilei

CARNAGIU pe E85! | Doi morți, șase victime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *