Știrile zilei

„Etnobotanicele l-au răpus!” | Mărturii cutremurătoare ale celor care îl cunoșteau pe Cătălin

În urmă cu puțin timp, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, dr. Dragos Porumb, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că tânărul Cătălin Cojocaru era cunoscut drept consumator de etnobotanice de 4 ani. În urmă cu un an, el mai ajunsese la Urgențe cu aceleași simptome.

Din ce în ce mai mulți tineri cad pradă etnobotanicelor, drogurile care te transformă în zombie și care îți schimbă radical percepția asupra lumii exterioare. Adolescenți prinși în timp ce fumează chimicalele chiar în incinta școlii sau filmați prin scările blocurilor cu pliculețele în mână au devenit imagini normale ale unei Românii în care fenomenul „Spice” a scăpat de sub control. Consumatorii se sting unul câte unul, în timp ce autoritățile ne spun liniștite că numărul cazurilor nu a crescut.

În infernul etnobotanicelor a coborât – din păcate, pentru eternitate – și Cătălin Cojocaru, tânărul de 18 ani mort ieri, din cauza unei supradoze. Băiatul, elev la Colegiul Economic, era cunoscut drept consumator de substanțe interzise, iar apropiații spun că se ocupa și de vânzarea acestora. Nimeni n-a mișcat însă un deget pentru a-l opri.

Cătălin s-a internat la Spitalul Județean de Urgență Buzău miercurea trecută, după ce a consumat mai mult decât o doză normală. „Era foartea agitat. Se urca pe pereți.”, ne-a povestit unul dintre cei care l-au văzut la spital. Internat la Anestezie-Terapie Intensivă, starea lui s-a ameliorat, însă, trei zile mai târziu, a intrat într-un soi de comă din care avea să nu mai iasă. Duminică dimineață, inima lui Cătălin s-a oprit, la capătul unor eforturi medicale care s-au dovedit neputincioase în lupta cu periculoasele substanțe toxice.

  • Tragedii cu final anunțat.

Oricine poate cumpăra astăzi etnobotanice. Internetul este plin de oferte prin care ți se vinde „moartea la plic„ în schimbul unei sume modice. Mai grav este că mulți dintre consumatori își riscă viața cu fiecare fum, asta cu  știrea apropiaților, care nu fac nimic pentru a-i ajuta:

„Se știa că e consumator și, cu toate astea, nimeni n-a mișcat un deget ca să-l oprească. Dumnezeu să-l ierte! Păcat de tinerețea lui.”, a scris o buzoiancă pe Facebook.

„Din două fumuri, te schimbă total. Nu mă mai ţineam pe picioare, nu mai raţionam! Probabil, dacă ştiam din ce sunt făcute, nu mă atingeam de aşa ceva. Otrăvuri, îngrăşăminte de plante şi tot felul de prostii.” , a povestit un tânăr care a fugit de etnobotanice după primul fum.

Unii dintre cititori au dat vina pe sistemul medical, incapabil să producă un tratament pentru starea provocată de consumul produselor interzise. Acuzațiile au fost demontate rapid de către alți buzoieni:

„Nu acuzati medicii aiurea! Este posibil ca, indiferent de tratament, organismul nu să nu răspundă, fiind vorba de supradoză. Nimeni nu l-a lăsat să moară, dar sunt cazuri ca acesta, când doctorul nu este Dumnezeu. Cei ce criticați faceti front comun în stârpirea celor ce se droghează si dați-i pe mâna autorităților pe criminalii ce vând aceste prafuri.”, a comentat un internaut.

În Buzău, consumul de substanțe etnobotanice a devenit o obișnuință. Tinerii se droghează pe unde apucă, iar școala nu face excepție. Băile instituțiilor de învățământ, vecinătățile școlilor și unele parcuri din municipiu sunt ticsite de adolescenți căzuți în patima pliculețelor care promit senzațiile tari, dar care te trasformă, încet-încet, într-un zombie și îți pot aduce sfârșitul în orice clipă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

18 Comments

  1. Am făcut sute de sesizări pe tema substanțelor interzise,în anul 2016 am sesizat prin 112 Poliția pentru că am văzut un minor sub influiența toxicelor lângă un liceu.Mai mult cei din jur,mi au confirmat că tinerii se droghează,în schimb ,la venirea echipajului de poliție nu au vrut să dea declarații.Se ascunde gunoiul sub preș în cazul consumatorilor de droguri,eu ca cetățean mi-am făcut datoria!Mă întreb părinții nu văd acasă tulburările de comportament ale copiilor lor,dar cadrele medicale din școli ,ce fac?Cu toții suntem vinovați de moartea acestui tânăr,pentru că nu avem educație civică!

  2. Bravo frate..Poate asa mai oprim din cacatii care consuma balegarul ala. Si eu am fost idiot candva, recunosc dar mi-am luat un omor de la frati miu de nu m am vazut.

  3. La Liceul economic sunt frecvente cazurile ! Când am semnalat situația unei doamne profesoare nu am fost crezut și chiar admonestat. Nimeni nu vrea de acolo să recunoască că au o problemă.

  4. Ați lăsat niște limbrici sa devina mafioții Buzăului și acum ne plângem fratele. E unu cu o laguna de vinde cu 50 de lei plicul. Are jkj la număr sau jkL nu mai știu exact, sta prin m14 da e de la tara băiatul. De un an cel puțin vinde, prins și bătut aia trebuie, banii lăsați i lui, sa se îmbogățească de pe urma atâtor părinți aflați în necaz.

  5. Sontica, pana nu ti rupe cineva gatul nu te lasi. Ma baiete, nu te gandesti ca deranjezi niste interese? Stai dracului in banca ta si lasa i sa vanda in continuare. Vezi ca stim unde stai.

    1. Bai muistule de ce îl ameninti? Inseamna ca esti si tu unul din care vinde vinde si tie teama sa nu fi prins . Sa va manance puscaria pe viata vas da.

  6. A si sa nu uitam de celebrul frizer din capăt de la unirii-sky net la frizeria căruia era nu demult piața deschisa de orice substanță mai puțin de tuns nu. Ăștia sunt mafioții Buzăului care învârt piața de etnobotanice sub nasul atent al politiei

Dă-i un răspuns lui Radoi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button