EducaţieȘtirile zilei

Evoluții de ULTIMĂ ORĂ în scandalul de la „Nenițescu”

Dezbateri, tensiuni, contre și polemici în cadrul ședinței de Consiliu Local. Totul s-a terminat însă cu bine pentru majoritatea din jurul primarului.

Consilierii municipali au aprobat, astăzi, darea în administrarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” a imobilului situat pe strada Transilvaniei din municipiul Buzău în care a funcționat, până acum câteva luni, Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu”.

După o dezbatere de câteva zeci de minute, cei mai mulți dintre aleși au înțeles că votul lor este esențial pentru buna desfășurare a activității educaționale pentru elevii de la „Eminescu”.

Un rol decisiv în adoptarea proiectului de hotărâre l-a avut intervenția inspectorului școlar general adjunct, Nela Wamsiedel, care a explicat pașii mutării făcute în această toamnă, dar mai ales stadiul celor două laboratoare de la Liceul 5, care au stârnit atâtea disensiuni.

Proiectul căzuse la vot în urmă cu două zile. Primarul a arătat atunci cu degetul înspre consilierii ALDE.

În pledoaria sa, inspectorul școlar general a precizat că dezinformarea a fost pornită de directoarea liceului „Nenițescu”, Narcisa Dașu, care i-a spus primarului Toma că laboratoarele sunt deja montate și că Primăria riscă sancțiuni din partea investitorului, adică a OMV.

În realitate, la vizita în teren a unei echipe de la IȘJ Buzău s-a constatat că cele două laboratoare sunt goale, iar aparatura nici măcar nu este montată.

Intervențiile suplimentare ale consilierilor au fost de natură să lămurească un alt aspect important, acela potrivit căruia laboratoarele se pot muta la Liceul Tehnologic „Meserii și Servicii” fără ca OMV să aibă vreo pretenție în acest sens.

Astfel, comasarea celor două licee, „Costin Nenițescu” și „Meserii și Servicii”, este aproape o certidutine.

Aspectul cel mai important îl constituie însă faptul că echipa de la „Mihai Eminescu” are acum în administrare întreaga bază materială a fostului liceu de chimie și își poate desfășura activitatea în condiții legale.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button