Din Buzău

Familiile a două adolescente din Buzău împărtășesc aceeași suferință

Cele două fete de 15, respectiv 14 ani, au dispărut de acasă la distanță defemeie_plangand 3 zile una de cealaltă, spulberând liniștea celor două familii, care le caută cu disperare în toată țara.

Vineri, 3 iulie. Dis-de-dimineață, Florentina se îmbracă și pleacă din casa părintească din Țintești, dispărând fără urmă. Părinților nici prin cap nu le trece că fiica lor va pleca de acasă. Câteva ore mai târziu, familia adolescentei de 15 ani își dă seama că fata nu se va întoarce curând și începe căutările. Peste câteva zile, minora îşi sună tatăl şi îi spune că se află pe raza municipiului Bucureşti, însă nu intenţionează să revină la domiciliu.

La 3 zile de la dispariția Florentinei Bratu, Maria Moraru, adolescentă de 14 ani din Nehoiu, se îmbracă și pornește spre târgul săptămânal, pentru a face niște cumpărături. În zadar așteaptă părinții revenirea fetei, pentru că aceasta va dispărea fără să dea familiei vreo veste.

  • Cuprinși de panică, părinții alertează poliția, care scotocesc întreg orașul în căutarea Mariei. După primele investigații, oamenii legii stabilesc că fata ar fi fost văzută pe o stradă din UntitledNehoiu, în compania unui băiat.

Perioada mare de timp scursă de la dispariția celor două adolescente îi determină pe polițiști să le dea pe fete în urmărire națională.

Florentina Bratu, fata de 15 ani are 1,60 – 1,65 m înălțime, faţa ovală, ten măsliniu, ochi căprui, păr tuns scurt, vopsit roşcat. Ca semn particular are o aluniţă cu diametrul de aproximativ 1 cm pe spate.

Maria-Erjica Moraru are 1,65 – 1,68 m, constituţie astenică, faţa ovală, ochi căprui, părul lung, şaten închis. Ca semn particular are o aluniţă de mici dimensiuni pe buza superioară.

  • Ce spun psihologii.

În cele mai multe situații, adolescenții pleacă de acasă din cauza deselor conflicte cu părinții, generate de diferențele de viziune dintre generații. Simțindu-se neînțeleși sau constrânși, copiii pleacă în speranța că vor găsi înțelegere în cercul de prieteni sau alături de persoane mai apropiate de vârsta lor. Specialiștii în psihologia copilului spun că cea mai mare problemă a tinerilor este găsirea unei identități:

„Tinerii îşi găsesc foarte greu locul, pentru că au foarte multe influenţe, care sunt foarte puternice. Peste 50% dintre copii spun că modelul lor este familia, însă restul sunt influenţaţi foarte puternic de anturaj şi de mass media, explică psihologul Daniela Gheorghe.

Specialiștii mai atrag atenția aspura faptului că mediul agresiv în care trăim astăzi își pune serios amprenta pe comportamentul adolescentin.

„În generaţiile noastre, primul gând când ne certam cu părinţii era <lasă DISPARUUUUTIcă plec eu de acasă, le arăt eu lor>. Voiam să le atragem atenţia. Noi, generaţiile mai vechi, doar ameninţam, dar copiii aceştia chiar o fac. De la ameninţări la acţiunea în sine este un mic pas. Şi spre deosebire de alte vremuri, acum ei ies într-o societate mult mai rea, mult mai agresivă”.

În România dispar în fiecare an în medie 3.000 de copii. 97% dintre ei sunt găsiţi, cea mai mare parte în primele trei săptămâni. Din restul de 3%, despre mulţi, nu mai află nimeni niciodată.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!