Știrile zilei

Festivalul de la 10 kilometri de Buzău | Ce îi atrage pe oameni

Astăzi s-a dat startul celei de-a patra ediții a Festivalului ,,Zilele Dovleacului”, eveniment desfășurat la Poșta Câlnău, pe un teren cu deschidere la E85. Evenimentul nu s-a mai bucurat de promovarea de altădată, însă organizarea a fost făcută ca la carte, iar târgul este gata să își primească mușteriii.

Timp de trei zile, cât va dura festivalul, toți cei interesați îi vor putea vedea atât pe producătorii buzoieni, cât și pe cei din alte judeţe. Până pe 16 septembrie, în fiecare zi, toți cei prezenți îi vor putea urmări pe artiștii care vor urca pe scenă.

  • „Bostănăria Vrăjită”, atracția zonei.

În centrul atenţiei sunt preparatele culinare pe bază de dovleac, de la plăcinte, gogoşi, la sărmăluţe fierte în coajă de bostan, însă din peisaj nu vor lipsi şi alte bunătăţi tradiţionale, precum cârnaţii de Pleşcoi şi de casă, bulzul de mămăligă, pastrama, mustul şi cozonacii.

De asemenea, nu vor lipsi de le festival interpreții de muzică populară, care vor asigura buna dispoziție pe tot parcursul evenimentului.

Evenimentul se va încheia duminică seară cu un spectaculos foc de artificii.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button