Administrație Știrile zilei

Firmele de pază, motiv de bucurie | Decizia instanței

Reprezentanții firmelor angajate de Primărie să păzească școlile în detrimentul polițiștilor locali pot răsufla ușurați. Instanța de la Curtea de Apel Ploiești a pronunțat o sentință definitivă în cazul procesului intentat de către cei 250 de polițiști locali, prin care era solicitată desfacerea contractelor dintre firmele de pază și unitățile de învățământ.

Decizia magistraților prahoveni a fost luată pe 21 noiembrie 2017, însă a fost postată abia astăzi pe portalul instanțelor din România. Sentința reprezintă pentru Primărie o mică victorie dintr-un lung șir de bătălii începute cu polițiștii locali acum mai bine de un an.

Practic, instanța de la Curtea de Apel Ploiești respinge ca nefondat recursul polițiștilor locali formulat împotriva Primăriei, a unităților de învățământ și a firmelor de pază. Ei își doreau să revină în școli, acolo unde au fost angajați ca paznici până la finele anului trecut. Decizia de marți este însă definitivă.

Firmele de pază pot răsufla astfel ușurate. Cel puțin din partea polițiștilor locali nu mai poate exista o atacare în instanță a contractelor pe care le-au încheiat pentru paza școlilor.

În tot acest timp însă, odiseea concedierii polițiștilor locali continuă. Decizia municipalității de concediere a celor 250 de polițiști rămâne suspendată, însă procesul pe fond a început și se va judeca la Tribunalul Buzău.

loading...

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin scrie la Reporter Buzoian din 2015, anul înființării publicației. Vine în presa online din Educație, unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Administrație

GALERIE FOTO: Oficiali spanioli, în vizită la Buzău! Cine s-a aflat printre ei

Anunțuri Știrile zilei

Nu ştii ce carierã sã începi? Înscrie-te la curs!

Știrile zilei

Dramă cumplită | Militar din Buzău, MORT la 20 de ani

1 comentariu

  1. anca at 15:19

    din pacate nimeni nu observa ca de fapt prin decizia domnului Toma , factura pentru serviciile de paza ale sciolilor este dublata .
    O initiativa luata pripit , fara suport juridic , fara ca sa fie intelese efectele pe termen lung , si ..care poate lasa loc de speculatii ( posibile interese financiare )
    In fapt factura se dubleaza 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *