Știrile zilei

FOTO: Accident pe DN 10 | Trei elevi de liceu, răniți după un impact frontal

Un accident rutier soldat cu trei victime s-a produs ieri pe Drumul Național 10, Buzău-Brașov, pe raza localității Valea Lupului. Trei elevi de la Liceul Teoretic „Radu Vlădescu” din Pătârlagele au fost răniți după ce mașina în care se aflau a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un BMW care circula din sens opus.

Evenimentul rutier a fost sesizat în jurul orei 13:00. Potrivit IPJ Buzău, un autoturism SEAT condus de un tânăr de 20 de ani, care se deplasa către Nehoiu, într-o curbă deosebit de periculoasă din localitatea Valea Lupului a pătruns pe contrasens și a izbit frontal un BMW condus de un nehoian de 28 de ani.

Trei elevi de la Liceul Radu Vlădescu, – doi cu vârsta de 16 ani și unul de 15 ani  -, precum și șoferul BMW-ului au fost răniți în impact. Mai multe ambulanțe sosite la fața locului i-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Toate cele cinci persoane implicate în accident sunt din Nehoiu. Unul dintre răniți – băiatul de 15 ani – se află în starea cea mai gravă, fiind lovit la cap.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările. 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. Se merge cu viteza mare,ca asa sunt tinerii in ziua de azi,numai viteza mare cu masina parca ar fi la raliu,nu pe un drum normal,de aceea se produc accidente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!