AdministrațieȘtirile zilei

FOTO: S-au montat douăzeci | Buzoienii le adoră

Parcul Crâng a prins din nou viață după ani în care părea că nimeni nu va mai mișca un deget aici. Urbis-Serv, societatea care se ocupă de parcurile din Buzău, a reușit să transforme Crângul într-un rai al iubitorilor de liniște și a făcut-o într-un timp aproape record.

Am stat de vorbă cu directorul Urbis, inginerul Silviu Nicoară, omul care a reușit să imprime un ritm de lucru susținut și eficient în cele câteva luni de când se alfă la conducerea societății:

Parcul Crâng este și trebuie să rămână un loc idilic, o încântare pentru fiecare buzoian care iese din casă pentru o gură de aer curat. Am început cu lucrări care nici nu ne costă foarte mult și care au un mare potențial de schimbare. De pildă, pista pentru biciclete am trasat-o în doar câteva ore. Ea înconjoară Crângul ca într-un inel, de la intrare până în spatele heleșteului. Acum lucrăm la înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi noi, puternice și economice”, a declarat directorul Urbis.

Dar alta este realizarea cu care se mândrește tânărul șef de la Urbis. Mai exact, este vorba despre montarea a douăzeci de băncuțe din lemn chiar pe marginea heleșteului, cu fața orientată către luciul apei.

Sunt o încântare pentru cei veniți aici. Seara nu ai loc să te așezi pe una dintre ele, ceea ce ne facem să ne gândim deja să mai montăm câteva.”, a mai spus Silviu Nicoară.

O altă atracție a Crângului o reprezintă plimbarea cu hidrobicicleta pe heleșteu. Chiar în aceste zile, angajații Urbis îi dau de lucru noului utilaj care are rolul de a draga fundul lacului pentru a înlătura vegetația acvatică.

De asemenea, rățuștele care au populat lacul și-au făcut și ele loc în peisaj și se simt bine în noul habitat. Mulți dintre buzoienii ieșiți la plimbare le fotografiază și urcă imaginile cu „mascotele Crângului” pe rețelele de socializare. (VIDEO)

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 Comments

  1. Felicitari creierului lipsa care n-a fost in stare sa puna si un rand de dale in fata bancilor ca sa nu se stea cu picioarele in noroi.
    Sa nu mai vorbim de cretinul care a avut ideea sa vopseasca piste de biciclete in jurul Helesteului acolo pe unde se plimba lumea de cand exista parcul…

  2. E un cosmar sa te plimbi în jurul lacului din cauza pistei de biciete. Vin cu viteza, claxoane, neatenție, este bătaie de joc.

  3. Si cu bicicleta tot plimbare este. Iar tu daca vrei sa iesi la plimbare cand e noroi simte-te bine si cu dale si fara dale. Laturi si furaje iti aducem noi

  4. Deja s au furat 3 canapele , spre castelul de apa . Felicitari acelui redus care a facut acea psta asa de lata .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!