EconomicȘtirile zilei

FOTO|VIDEO: IMM-urile buzoiene s-au întâlnit la Restaurant Orhideea, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Județean

Miercuri dimineață, reprezentanții IMM-urilor buzoiene și-au dat întâlnire la Restaurant Orhideea din municipiu, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Județean Buzău. La întâlnire au participat aproape două sute de reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii din Buzău, membre ale Patronatului IMM-urilor.

Evenimentul organizat de Consiliul Judetean Buzău, în parteneriat cu Patronatul Intreprinderilor Mici si Mijlocii Evenimentului, a avut ca temă „Dialog buzoian intre fermieri – procesatori – comercianti de produse agroalimentare si băuturi – prestatori de servicii”. Participanții, administratori de întreprinderi din toate domeniile de activitate, au răspuns invitației pentru a descoperi noi posibilități de colaborare, schimburi de experiențe, pentru a dialoga cu reprezentanții GAL-urilor și, nu în ultimul rând, pentru a socializa.

Printre invitați s-au numărat Ștefan Davidescu, președintele Patronatului, Ovidiu Nicolescu, președinte de onoare al Patronatului-mamă, Adrian Petre, vicepreședintele Consiliului Județean și Daniel Constantin, deputat și fost ministru al Agriculturii.

Patronatul IMM reprezintă interesele Întreprinderilor Mici și Mijlocii ca element principal de susținere a economiei, reprezentând peste 99% dintre actorii mediului de afaceri și creând peste 85% dintre locurile de muncă existente.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!