Știrile zilei

FOTO/VIDEO: Mii de buzoieni au asistat la manifestațiile dedicate Zilei Naționale a României

Pe o vreme frumoasă pentru acest moment din an, peste 6000 de buzoieni au asistat la manifestațiile prilejuite de Ziua Națională a României.* DSC_0074Șapte sute de militari, cu aproximativ 50 de mijloace tehnice, au participat la cel mai așteptat moment al zilei, parada militară. * Pentru prima dată, la festivitățile de la Buzău au luat parte și oficialități din Republica Moldova. *
Manifestațiile dedicate Zilei Naționale a României au debutat marți, în jurul orei 10:00, cu ceremonialul religios, urmat imediat de momentul depunerilor de coroane din partea mai multor instituții buzoiene. Mai târziu, atenția celor prezenți s-a mutat către scena amplasată în fața Prefecturii, de unde oficialitățile au rostit alocuțiuni cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale.
Ca element de noutate, anul acesta, la festivități au participat oficialități din Republica Moldova, printre care șefii Primăriei și ai Consiliului Raional Soroca și Dubăsari.
Miile de buzoieni au așteptat cu sufletul la gură momentul culminant al întregii desfășurări de forțe, parada militară. Sute de ostași au mărșăluit pe cel mai important bulevard din oraș și și-au etalat tehnica de luptă, spre încântarea celor mari și a celor mici. Cel mai așteptat DSC_0044moment a fost prezentarea un exerciţiu de drill team, adică a unui exerciţiu de precizie şi îndemânare în mânuirea armei, executat de militari din Garnizoana Buzău.
Printre oficialitățile prezente s-au numărat prefectul și subprefectul județului, primarul municipiului, președintele Consiliului Județean, dar și senatorul Constantin Popa și deputații Marcel Ciolacu și Eugen Nicolicea.
În cadrul activităților, au fost premiați și câștigătorii ediției a VII-a a concursului de istorie „1 decembrie – Ziua Națională a României”, organizat de Fundația „Mareșal Alexandru Averescu”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.
Începând cu orele prânzului, interesul buzoienilor s-a mutat către Parcul Crâng, unde a fost organizat un concert de muzică populară, iar oamenii au putut gusta din cele peste 2500 de porții de fasole cu ciolan și vin fiert.

GALERIE FOTO:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!