Știrile zilei

GALERIE FOTO: A început festivalul „Toamna Buzoiană”

S-a dat startul celei de-a treisprezecea ediții a festivalului „Toamna Buzoiană”, eveniment organizat de către Primăria Municipiului Buzău, Consiliul Județean Buzău și Direcția Agricolă. Deschiderea oficială a avut loc astăzi, la ora 16:00, în prezența ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Nenumărate oficialități locale, în frunte cu primarul Constantin Toma, au ținut să ia parte la deschiderea festivă a târgului. Senatorul Lucian Romașcanu, deputații Sebastian Radu și Sorin Lazăr, viceprimarul Ionuț Apostu, directori de instituții buzoiene și din MADR l-au flancat pe ministrul Petre Daea în obișnuitul său tur de târg în cadrul căruia a discutat cu negustorii și a cumpărat diferite produse.

Târgul se desfășoară în perioada 19-23 septembrie 2018. Pe parcursul celor cinci zile de festival, buzoienii își vor putea face proviziile pentru iarnă de la producătorii locali veniți cu cele mai bune roade obținute anul acesta.

Programul expozițional va începe la ora 10:00 și se va încheia la 21:00, timp în care buzoienii pot să cumpere sau să guste din bunătățile expuse la târg. Programul artistic va începe la ora 17:00 și se va încheia la ora 21:00.

Iată programul fiecărei zile:

Miercuri, 19 septembrie: „O zi de chef și voie bună!”

| Artiști: Ansamblul „Plaiurile Mioriței”,  Aurel Tămaș cu Orchestra, Emilia Dorobanțu, artiști locali.

Joi, 20 septembrie: „Ziua Etno”

| Artiști: Nemuritorii, Cronos, Văru Săndel, Next Play, artiști locali.

Vineri, 21 septembrie: „Ziua Moldovenească”

| Artiști: Ansamblul „Rapsozii Botoșanilor”, Margareta Clipa și Daniela Condurache

Sâmbătă, 22 septembrie: „Ziua <Cu și pentru Mândre>”

Artiști: Maria Dragomiroiu, Gelu Voicu și Taraful, Adriana Stuparu și Diana Ioniță.

Duminică, 23 septembrie: „Seara Comorilor Tradiționale”

| Artiști: Cornelia și Lupu Rednic, Grupul lui Florin Vasilică -„Teleromanul” și Ansamblul Ștefan Vodă din Republica Moldova

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!