EducaţieȘtirile zilei

GALERIE FOTO: Liceeni din toată țara s-au întrecut la „Râmnicu Sărat Debate Open”

În weekend, la Colegiul Naţional „Alexandru Vlahuţă” din Râmnicu Sărat, a avut loc cea de-a doua ediţie a concursului naţional de dezbateri academice pentru elevi „Râmnicu Sărat Debate Open”. Evenimentul a adunat 150 de participanţi din 21 de oraşe din România.

Elevii au argumentat pro şi contra teme de actualitate, exersându-şi persuasiunea şi gândirea critică prin sfaturile pe care le-au primit la finalul fiecărei dezbateri de la arbitri cu experienţă. După rundele de dezbateri, la care au participat cele 32 de echipe de elevi, finala concursului a fost câştigată de o echipa mixtă formată din 2 liceeni din Iaşi şi unul din Timişoara.

Câteva dintre temele dezbătute de elevi:

Ar trebui ca Marea Britanie să ducă până la capăt ieşirea din Uniunea Europeană?

Ar trebuie să interzicem folosirea imaginilor cu puternic impact emoţional în campaniile organizate de organizaţiile caritabile?

Ar trebui ca statul să subvenţioneze orice formă de artă care promovează minorităţile religioase,etnice şi sexuale?

Ar trebui ca Uniunea Europeană să impună statelor membre norme fiscale?

Ar trebui incriminată orice formă de agresiune între elevi?

„Dezbaterile academice reprezintă o activitate de educaţie non formală ce ajută tinerii să devină cetăţeni mai buni, să se informeze activ şi să îşi susţină argumentat opiniile. Concursul a fost organizat de Asociaţia pentru Dezvoltare Socială CORD, organizaţie non guvernamentală ce are ca misiune dezvoltarea dezbaterilor ca metodă de educaţie în judeţul Buzău.”, a transmis Ştefan Enică, preşedintele ADS CORD.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!