AdministrațieȘtirile zilei

GALERIE FOTO: Moment special în cadrul ședinței de Consiliu Județean

Astăzi, consilierii județeni s-au reunit în ședința ordinară a lunii septembrie. Întâlnirea, care a avut 24 de proiecte pe ordinea de zi, a ocazionat și un moment deosebit pentru generalul-locotenent doctor Petrică Lucian Foca, Cetățean de Onoare al Buzăului, care a primit o distincție din partea conducerii Consiliului Județean.

După aprobarea en-fanfare a celor 24 de proiecte de hotărâre ce vizau, în mare parte, rectificări bugetare, modificări ale statelor de funcții, aprobări de documentații și primirea de noi membri în ADI „Buzău 2008”, conducerea Consiliului Județean a înmânat generalului în rezervă Lucian Foca Diploma de Excelență și un aranjament floral în culorile Tricolorului.

Fostul comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” a rememorat momente frumoase din viața pe care și-a dedicat-o în întregime servirii patriei. Un film aniversar a fost proiectat pe ecranul din sală, iar acordarea distincției s-a făcut în aplauzele asistenței.

Generalul-locotenent dr. Lucian Foca a revenit în viața civilă, fără însă a renunța la domeniul în care s-a specializat. Luna aceasta, el a fost numit consilier al premierului Mihai Tudose pe probleme de apărare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button