Administrație

Gol anulat. Arbitrul dictează repunerea balonului la centrul terenului

Pentru că știu că în ultimul an ați auzit de atâtea ori despre conflictul Primărie-Compania de Apă, încât mai mult ca sigur nu mai înțelegeți nimic din ceea ce se întâmplă, am ales să facem o sinteză a întâmplărilor din ziua de ieri sub forma unei analogii sportive.

Întâi de toate, trebuie spus că Primăria și Compania de Apă își dispută acest meci de aproape un an de zile, atunci când primarul Constantin Toma a declarat că vrea schimbarea directorului Ionel Tescaru pe motiv de management defectuos și de prețuri exagerate al serviciilor furnizate populației.

Încă de atunci, echipa Primăriei a încercat să obțină victoria prin intermediul ADI 2008, singurul organism care poate decide soarta conducerii de la Compania de Apă. Doar că ADI 2008 era un jucător foarte valoros situat însă în echipa adversă, adică în cea a Companiei. El era capabil de niște driblinguri extraordinare printre toți factorii de decizie, indiferent că vorbim despre Adunarea Generală a Acționarilor, despre Corpul de Control al Guvernului sau despre Primăria Buzău, acționarul majoritar al Companei de Apă.

Primăria a găsit totuși un alt mijoc de a se impune la societatea în care are peste 75% dintre acțiuni: a creat un mandat special pentru Georgeta Cristea, șefa de Personal din Primărie, pentru ca aceasta să poată introduce pe ordinea de zi și apoi solicita modificarea Actului constitutiv al Companiei de Apă. Practic, ar fi fost singura soluție pentru ca managementul Companiei să depindă apoi exclusiv de Consiliul Local.

Numai că în tot acest timp, cele două echipe n-au fost de capul lor, ci un arbitru a vegheat permanent la respectarea regulilor de joc. Prefectura Buzău a fost cea care a mediat conflictul, atrăgând tot timpul atenția celor două echipe în ceea ce privește legalitatea documentelor. Astfel, dacă mandatarea Georgetei Cristea ar fi fost considerat un punct pentru Primărie, atunci Prefectura Buzău a anulat golul și a dispus repunerea balonului la centrul terenului.

Ultimul meci dintre cele două echipe s-a desfășurat ieri. Prefectura județului Buzău a analizat legalitatea Hotărârii CLM prin care Georgeta Cristea a primit un mandat special de reprezentare în AGA Companiei de Apă și a solicitat revocarea ei, după ce s-a constatat că aceasta este ilegală. Anunțul a fost făcut de prefectul Carmen Ichim:

„După cum am decis să fiu garantul și respectării legii verificând legalitatea, forma și fondul hotărârii, am constatat nereguli cu privire la legalitatea acesteia. Am avut discuții cu primarul, a constatat și dânsul neregulile și a hotărât să revoce această hotărâre. Practic această hotărâre nu iși va putea face efectul fără avizul ADI. (…) Hotărârea este nelegală pentru că erau mai mulți participanți decât voturile care au fost exprimate”, a declarat, ieri, prefectul Carmen Ichim.

Primăria s-a supus de îndată deciziei dictate de Prefectură și, în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal, aleșii au luat act de decizia Casei Albe, revocând hotărârea. Ulterior, CLM și-a încercat din nou șansa și a adoptat o nouă Hotărâre de Consiliu, după ce textul inițial a suferit schimbări în sensul eliminării prevederii care i-ar fi conferit reprezentantului municipalității să ceară modificarea Actului constitutiv:

„E o problemă de interpretare, deși nu a spus-o un judecător. Din sală au plecat doi colegi și în mod normal era o altă majoritate când s-a supus la vot; s-a făcut ce s-a făcut și s-a îndreptat această eroare și vom avea un reprezentant în AGA care va putea spune ceva, dar nu va putea cere modificarea Actului constitutiv. Noi încercăm de fiecare dată și sperăm ca până la urmă să reușim”, a declarat primarul Constantin Toma, la finalul ședinței Consiliului Local Municipal.

Până la urmă, nenumăratele încercări ale Primăriei de a influența mersul Companiei de Apă s-au soldat cu tot atâtea remize, ceea ce face ca municipalitatea să semene tot mai bine cu un Sisif care împinge bolovanul în vârful dealului, dar acesta se rostogolește invariabil la bază, readuncând totul la un moment T zero.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Nu e un conflict intre Primarie si Compania de Apa , este un conflict intre Toma si restul lumii ,un conflict intre functia de primar si patronal falimentar .Sapoca vin acolo curand 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!