Imaginile zilei la Buzău | „Semnalizare marca 2018”
Prima fotografie a zilei a fost trimisă cu noaptea-n cap de Cătălin, care s-a trezit cu o semnalizare inedită, „marca 2018”, pe strada pe care locuiește: Minunea a apărut ieri, la intersecția străzii Orizontului cu Cercului:
„În loc de asfalt s-au folosit pavele, care bineînțeles că s-au lăsat în timp și s-a creat gaura aia. Oricum, e o semnalizare cât se poate de orginală marca 2018!”, s-a amuzat Cătălin.
O altă anomalie a fost semnalată la Poșta Câlnău, acolo unde un stâlp stă să cadă de aproape două luni. Daniel, un tânăr din localitate, ne-a scris pe adresa redacției, întrebându-se despre siguranța trecătorilor în condițiile în care stâlpul abia mai stă prins în câteva cabluri.
În Buzău pot fi realizate și fotografii reușite. Viceprimarul Ionuț Apostu a prins gustul Facebook-ului și nu ratează nicio ocazie de a suprinde instantanee din activitatea sa adimistrativă. Săptămâna a început cu lucrări în zona Barierei Ploiești, acolo unde angajații Urbis asfaltează străzile de pământ din proximitatea Cimitirului Eroilor:
One Comment