Începe demolarea vechii maternități. Ce ai vrea să se construiască în loc?

E oficial. În câteva zile, o firmă specializată va începe demolarea clădirii fostei maternități de pe Bulevardul Gării. Buzoienii vor fi consultați, în cadrul unei dezbateri publice, cu privire la destinația ce îi va fi oferită terenului.

Demolarea vechii maternități începe la un an de la inugurarea noului sediu medical de pe strada Victoriei. Costurile de demolare și igienizare vor fi suportate integral de Consiliul Judeţean Buzău.

  • Consiliul Județean vrea să știe ce și-ar dori buzoienii să se construiască pe terenul de aproape un hectar rămas liber.

În urmă cu câteva luni, instituția condusă de Petre Emanoil Neagu lua în calcul construirea unei săli de sport pentru persoanele cu dizabilități pe terenul fostei maternități. Ideeea a fost curând abandonată, urmând ca sala să fie construită în apropierea Liceului Special pentru Deficienți de Vedere, mai aproape de beneficiari. Pentru terenul fostei maternități se așteaptă propuneri de la buzoieni.

Clădirea în care a funcţionat Maternitatea din Buzău este construită în anul 1960, iar destinaţia iniţială a fost cea de puşcărie. Din 1970 şi până în ziua în care a intrat în conservare, după deschiderea noii Maternităţi, a funcţionat neîncetat fără reparaţii capitale.

Despre Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin scrie la Reporter Buzoian din 2015, anul înființării publicației. Vine în presa online din Educație, unde activează ca profesor de limba și literatura română.

9 comments

  1. Mai bine o facea camine pentru oameni fara adapost!

  2. Savu Ana Carmen

    Ar fi necesar un bazin de inot.

  3. Spital municipal

  4. Bazin de inot si parcare

  5. un spital modern ca sa scapam de mizeria aia de „spital judetean”

  6. Complex sportiv cu bazin de inot.

  7. Un spital sau un camin pentru batrani

  8. Un complex sportivcu bazine de inot pentru copii

  9. Cand o demoleaza ca nu a inceput nimic

Spune-ți părerea!

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Required fields are marked *

*